Aripi

 

Mi-ai promis ca ne uita lumea si ca o sa fugim prin Paris. Apoi mi-ai promis o vara intr-o camera micuta cu ferestrele deschise spre ocean. Apoi mi-ai mai promis ca le dregem cumva de data asta, dar ca in final o sa fie bine. Si te-am crezut…am mers orbeste in orice directia ti-ai indreptat degetul. Am avut incredere in tine cum n-am avut in nimeni niciodata. Vedeam ca poti si ca trebuie doar sa vrei, iar eu credeam ca iti doresti cu adevarat. Vreau sa-mi mai promiti din nou, sa-ti rad in fata si sa-ti demonstrez ca macar ceva ti-a iesit din toata treaba asta. Ai reusit sa ma modelezi in asa fel incat sa nu mai pun intrebari, dar sa nici nu astept raspunsuri. Am ajuns sa uit sa mai visez si sa sper, pentru ca de fiecare data mi-ai taiat aripile dupa ce ma inaltam cate putin. Prefer sa raman in cuib pana mai cresc. Deja am avut prea multe bandaje si aripile refuza sa mi se mai refaca. Am ramas privind in gol, incruntandu-ma la orice cuvant despre viitor, traind letargic in prezent si strecurandu-mi-se-n suflet vreo cateva regrete cu care ma tot bat de o vreme incoacce. As vrea sa ma ridic, dar deja mi-au intepenit pana si picioarele si parca as vrea sa-mi vad ridurile-ntr-o oglinda…dar vezi tu? Oglinda e departe si ar necesita efort sa ma deplasez. Pot doar sa-mi creionez imaginea mea absenta, imbatranita, ochii plecati, care au uitat sa mai priveasca, si penele rupandu-mi bandajele care trebuiau scoase de ceva vreme. Le zaresc, dar parca le-as mai tine o vreme infasurate asa, sa le mai ascund, sa nu le las sa-mi dea curaj sa zbor din nou. Doar stiti si voi continuarea, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>