GIC…el e omul despre care am de gand sa va vorbesc. De ce l-am ales? Pentru ca in mod sigur nu pierde vremea aiurea si intotdeauna il prinzi cladind peste piatra de temelie. Nici nu mai stiu cum l-am cunoscut, cert e ca din prima clipa in care am vorbit parca ne stiam de o viata intreaga, iar Gicu (asa cum il mai numesc multi apropiati de-ai lui) e un om atat de deschis si plin de viata si idei, incat nu poate trece neobservat pe langa tine. Intotdeauna il gasesti cu zambetul pe buze, chiar si atunci cand poate ar simti nevoia sa se ascunda de lume si sa uite sa zambeasca. Asa e el, emana energie pozitiva, iar cand ai chef de povesti, ti-e mai mare dragul sa incepi sa insiri cuvintele.

Sa incepem cu inceputul. “De ce GIC?”, l-am intrebat eu si sunt sigura ca multi dintre voi aveti aceeasi curiozitate. Raspunsul e simplu: numele sau adevarat e Gozman Ionut Cristian, se intelege de unde vin initialele, nu? Dateaza de prin clas a 7-a, si a pornit de la un amic de pe la bloc.

De mic a avut o pasiune nebuna pentru muzica, nu neaprat ceea ce face astazi, dar cand te gandesti ca un copil la 5-6 ani lalaia Vivaldi in scara blocului, e totusi un inceput promitator. A trecut prin toate stilurile muzicale de-a lungul vietii si o recunoaste foarte deschis : “Da..pot zice ca am trecut prin tot ce putea trece un kidan la varsta mea.Eram curios ca si acum defapt, dar acum e altfel ghidata curiozitatea”. Pana prin clasa a 9a, si-a descoperit dragostea petnru muzica electronica(mergea mai mult pe trance in acea perioada), primul sau favorit recunoscut a fost Paul Van Dyk. Tot atunci, invitat acasa la un prieten care l-a initiat oarecum in “a face muzica” pe un programel simplu, a descoperit ca “iesea ceva unic”si si-a dat seama cam in ce directie se indreapta: a inceput sa cumpere si sa incerce toate softurile de produs muzica, pana la cele care se utilizeaza in ziua de azi. Cand intr-un final a avut cateva piese, mergea cu ele la un prieten(unul dintre cei 3-4 DJ Zalauani) sa i le puna in cafeneaua in care lucra (care pe vremea aia era singurul club al orasului), insa “mi le intoarcea tot timpul cu diverse obiectii care ma enervau pt ca erau adevarate…si asa am inceput sa ma autoeduc”. Desi nu se complacea in rolul de elev, marturiseste ca aceasta persoana “a fost unul din oamenii pe care i-am vazut ca profesor” si de la care a avut ce invata.

Primul contact adevarat cu DJ-eala, l-a avut tot prin liceu, cand prietenii sai l-au impins spre un concurs de DJ, numai pentru ca nu aveau loc de fumat si sperau ca Gicu al nostru e capabil sa-l castige, iar astfel studioul din care se puneau piese in timpul pauzelor avea sa devina noul loc de fumat. Toata lumea era castigata, ce sa mai? Ei trebuiau doar sa insiste, iar Gicu sa accepte propunerea “si zic hai sa incerc…si asa se asculta numai prostii in pauze”.

La concurs au fost 10 participanti, printre care o fata, Irina, care ii cazuse cu tronc unuia dintre organizatori, asa ca…”ce-ar fi daca am pune o fata ca dj?”, iar GIC s-a intors in clasa cu vestile proaste si orgoliul ranit.

Intre timp a venit o propunere, tot din partea prietenului-profesor despre care v-am povestit mai sus (dar hai sa-i spunem pe nume, Sergiu). Sergiu, ca despre el e vorba, l-a luat sub aripa sa intr-un club, iar treaba lui GIC era sa puna in deschidere in fiecare zi. Printre sutele de Cd-uri care veneau zilnic si din care trebuiau sa selecteze ce urmeaza sa puna la club, el simtea nevoia sa-si puna amprenta si intotdeauna “imi aduceam si eu cd’uri scrise cu slagare din winampul meu”. “Asta pentru 6 luni…zi de zi, seara de seara, eu eram lipit de Millenium(asta e clubul despre care vorbim) ca activitate de liceu. Imi urmaream visul!”. Dupa aceste 6 luni a urmat un an in care el si Sergiu puneau cot la cot, iar in anul asta a incercat  sa-si impuna stilul propriu, desi era foarte greu in randul tinerilor care nu vroiau sa accepte si altceva.

Intotdeauna a fost genul de om care a incercat sa se impuna si in final i-a reusit prin perseverenta de care a dat dovada de-a lungul timpului. Dupa 3 ani de rezident plus alte jucarii muzicale, se decide sa urmeze facultatea de muzica, asa ca a lasat experientele din Zalau si si-a urmat drumul in Oradea, “increzator ca o sa imi gasesc acolo dj boot”.

A inceput cu cea mai mare discoteca, un fost cinematograf. A inceput ca Mc primele luni, el avand o fobie a microfonului s’a autoprovocat acceptand jobul in distractie, pana cand si-a dorit sa puna si muzica, iar in momentul cand a pus mana pe aparat, cei care se ocupau pana atunci de chestiune, s-au simtit amentintati dand ultimatum patronului sa aleaga “ori ei, ori GIC”. Pleaca si de acolo, se indreapta spre un alt club mai mic pentru inca vreo 5-6 luni, dar renunta pentru ca “se punea accent pe prostie si nu imi convenea sistemul”. Inca vreo 2-3 cluburi, nimic conturat, pana primeste un telefon care vine cu o oferta, care si-a urmat cursul frumos, tot in orasul de bastina. Era vremea pentru “Old Jack Pub”! ” Am stat in pub vreo 3 ani rezident cu petreceri in fiecare weekend, dj invitati atat din tara cat si internationali, toate frumoase pana cand a inceput sa se stinga febra clubbing dupa o perioada asidua de invitati si schimbari muzicale”, cu multele incercari, sentimente de tradare si fenomenul muzical in continua decadere local, el renunta la rezidentiat in ultimul an de facultate.

E momentul ca dupa atatea suturi in partea dorsala, sa fie propulsat omul nostru, iar acum e momentul: “a aparut oferta de la OneFM, exact dupa ce termin cu facultatea si licenta. La o saptamana jumate m-am mutat in Bucuresti”. Ca si producator al radioului a invatat multe lucruri noi “si experienta de la One mi’a largit orizontul, in plus show’urile  prin tara mi-au alimentat, sa zic asa, visul..de Dj. Cel de productie electronica l-am alimentat altfel, prin studio-uri, sesiuni tarzii pe diverse piese, seri destul de intinse si relaxante in acelasi timp. Am invatat multe alte chestii care imi lipseau in Zalau pe partea de studio”. De acum numele de GIC era cunoscut pe scena de club ca producator, dj.

Cateva dintre piesele pe care inca le mai fredonam cu zambetul pe buze ii poarta semnatura sau serioaasa contributie. Sunshine a lui Dj Sava, No side effect cu Eftimie, ceva piese cu Rosario Internullo, colaborari cu Raul, remix la Surrender a lui Optick, care in anul 3 de facultate i-a oferit un post de productie full time la radio 21” dar nu am renuntat la scoala”. Ei bine, omul nostru, ale carui seturi le ascultam cu mandrie la One si ne laudam prietenilor ca-i consatean de-al nostru, a trecut prin multe si si-a demonstrat puterea de a aduce ceva nou in muzica si a reusit sa se impuna pe scena clubbingului romanesc.

Despre omul din spatele numelui, va spun ca e un tip de nota 10, cu o gandire foarte complexa, pasionat de numerologie, astre si sistemte neconventionale, persoana potrivita care iti poate recomanda la orice ora cate un documentar interesant. Ii place atat de mult muzica, incat de multe ori isi ia laptopul cu el la cafea, iar printre povesti, mai scoate cate un set. O ureche ii e intotdeauna plecata muzicii, iar cu cealalta reuseste sa intretina o conversatie inteligenta. Ii plac foarte mult animalele (isi iubeste la nebunie pisica) si, in ciuda faptului ca a demonstrat de atatea ori ca e un om cu un caracter puternic, are momentele lui de slabiciune, insa de fiecare data isi pastreaza calmul si zambetul pe buze. E simplu, vesel, plin de idei si multe proiecte de viitor. Ii vor iesi toate, pentru ca niciodata nu se da batut, iar noi avem ce invata din ce am insiruit mai sus.

Treaba-i simpla:

Pai imi place pentru ca-i maaaareeee si-i plin si-i agitat.

Imi place pentru ca e capitala Romaniei si imediat un om civilizat de peste hotare, daca-i spui de Bucuresti, te poate localiza in Romania, dar tare ma tem ca daca-i zic eu de Zalau, o sa-nceapa sa ma-ntrebe daca avem electricitate si daca nu cumva traim in triburi.

Mi-i drag pentru ca e la o aruncatura de bat de mare si la o alta de munte. Asadar, weekendurile ti le petreci dupa preferinta, cand la soare, cand pe-o culme. Eu din Cluj unde fug in weekend? Acasa, ca-s doar 80 de kilometri, “ca-ti face mami ceva bun de mancare” (replica asta o dezvoltam mai incolo).Dar sa revin la Bucuresti, capitala noastra “plina de tigani si de oameni rai”, dar pe care eu o iubesc atat de tare.

Pentru ca poti sa alegi unde vrei sa te situezi, pentru ca nu trebuie sa te obosesti de la saluturile la doi pasi, pentru ca daca iesi cu rolele in parc nu e o ciudatenie.

Imi place la Bucuresti, pentru ca-s cele mai bune facultati (aproximativ in toate domeniile) , cele mai tari cluburi (dupa Midi ) ) si cela mai multe evenimente.

Imi place, pentru ca acolo migreaza cam toti oamenii de valoare, de prin toate domeniile, din fiecare coltisor al tarii.

E Bucuresti, e aglomerat, e cu absolut tot ce vrei in el si cu posibilitatea de-a alege in voie.

Pentru ca in capitala se intampla tot si pentru ca voi cei de acolo iubiti ardelenii. Nu ma plang de Cluj, il iubesc prea mult sa-i reprosez ceva, doar incerc sa subliniez ca oricat mi-ati zice voi de rau de Bucuresti, pentru mine tot micul Paris ramane.

In momentul de fata, localizata undeva in cautarea aurului printre firicelele de nisip, pe litoralul bulgaresc, reluand putin legatura cu originile, sa vad cum sta treaba pe acasa si ce-mi mai fac prietenii, mi-am amintit ca am ratat inca o data ziua Zalaului, orasul de bastina. Nici nu stiu de cati ani n-am mai avut narile inundate de mirosul micilor de pe platou si de cati ani am fugit de toate strigatele vulgare de pe bulevardul orasului, cand toata prostimea si cocalarimea de care e  in stare un oras atat de mic iese la defilat pe artera principala a orasului. Nu-mi pare rau si ori de cate ori voi avea ocazia, voi ocoli cu intentie aceasta zi (aceste zile) de sarbatoare imbecila. Mi-a ramas in minte doar un refren vechi, cantat de ceva trupa locala, care-mi va amintit mereu de vremea cand eram si eu mica si asteoptam agitatia de pe bulevard. Suna cam asa: ” La Zalau e sarbatoare, e mai tare ca oricare, strigati toti in gura mare : LA MUUUUUULIT AAAAANI!”  Si se repeta chestia asta pana innebunesti si stie tot prostu’ ca e vorba de mici pe platou, in fata casei de cultura, ca se amplaseaza o scena, tot prin zona, ca berea curge si taranii umplu terasele, ca tarabele cu fel de fel de maimutarii si chestii ieftine ne invadeaza, si lumea cu mic cu mare casca gura la spectacolul onorat de vedete autohtone. Anul asta a fopst mai tragic ca niciodata, din cate am inteles. S-a promovat doar muzia populara. probabil stimabilii nostri de la putere, au luat criza in brate si ne imbecilizeaza pe toti si au ca target pensionarii, care din pacate…foarte putini se vor deplasa in centru pentru o lalaiala, pe care o primesc gratuit pe etno sau taraf, pe o canapea in fata televizorului. Asadar….incotro ne indreptam? Cum ne dezvoltam? Uite de asta tind sa ii dau dreptate lui @Radu Neag www.raduneag.com (Blogul Care arata cu degetul) Care va pleca in 5 minute. M-am saturat de tarani, de prostie, de promovarea non-valorilor, de mizerie si de toate domnisoarele care obtin ceva doar prin prestarea unor anumite favoruri.

Sa traim cu totii bine: sa n-avem cultura, ca n-o meritam!

M-am nascut in Zalau, orasul tuturor anomaliilor, orasul wannabe-urilor, orasul cu mai multe figuri pe metru patrat decat i-a fost dat New York-ului sa vada intr-o decada. Aici, in timpul liber, oamenii ies pe aceeasi terasa, cu hainele lor de duminica, se aseaza gratios la o masa, asteapta cel putin o jumatate de ora sa fie serviti (daca ai curajul sa ceri un meniu, trebuie sa fii inarmat cu muuuuuulta rabdare) si incep discutiile, incepe aruncatul cu privirea.  Se da o tura de terasa, se intre in forta, se alege un loc strategic (de unde sa poti observa si sa fii observat) si se adopta pozitia gen “trag aer in piept”. Bineinteles, o persoana importanta nu vede, ea trebuie a fi observata, nu saluta, ea trebuie sa fie salutata, nu baga nimic de seama, se lasa a fi analizata, se face ca nu observa, dar comenteaza tot ce misca.

Mai nou am observat un nou trend la mine in oras. Toate minorele, fatucile astea care abia au cur in pantaloni( ah! chiloti, ca pantalonii nu se mai poarta) au adoptat stilu “vampa”. Se iese la terasa cu fustitele cat o palma,  dar nu palma unui adult, ca deja acopera prea mult, se cauta in garderoba (sau daca  nu se imprumuta), un top cat mai sufocant, cu o vedere indestulatoare, ele doar dorindu-si sa ne arate ca-s fete bune, cu suflet mare, fara piedici  gen sutiene si alte inconveniente. Ori am imbatranit eu de tot, ori a innebunit lume. Putin simt in ceea ce priveste moda, vreau sa cred ca il mai am si ca ce se intampla acum tine mai mult de moda din barurile de noapte decat de  saptamana modei la Paris.

Atata ipocrizie, falsitate, dorinta de afirmare, minciuni,  materialism si pareri extrafantasmagorice despre sine…atata nerusinare, nepasare si totodata nesimtire ca in orasul asta mic…atatia oameni inutili si-atatea fete ce se viseaza staruri si ajung prin baruri, ori isi iau un job sa fie bani de mers la club si agatat proprietari de exemplare din topgear, si cate si mai cate nu gasesti in oraselul meu. As vrea sa-mi chem prietenii in vizita, dar unde sa ii duc? Ce sa le arat? Macar un local, macar o terasa din centrul orasului sa atraga privirea, macar o oaza de verdeata, un parc ingrijit, oameni primitori … macar. Si uite de asta am sa fug. Nu de oras, ci de cei ce il populeaza, pentru ca da! datorita celor ce il populeaza s-a ajuns unde s-a ajuns. Nu datorita, ci  din cauza lor, ignorantei si dorintei de a fi mai mult decat pot sa duca. Pentru ca nu mai avem un Cinema in Zalau….”nu merge” oricate reduceri si oferte s-au facut, dar de cand cu mall-urile la Cluj, toata populatia merge la cinema, dar nu in Zalau. Si-am ajuns iar ca in epoca ceausista, cand ni se proiectau filme la Casa de cultura a Sindicatelor. Asa e la Zalau. Si-i un oras mic si e frumos si trebuie dezinfectat. Oamenii nostri se numesc insecte.