imagine preluata de pe www.capital.ro

Toata lumea ma intreaba de ce sunt eu dependenta de net. Toata lumea (in special ai mei), nu prea-si dau de cap sa ma-nteleaga ce gasesc eu de facut ore in sir in fata calculatorului. Prietenele mele, care ma suporta  zi de zi s-au obisnuit ca primul lucru cand despachetez e sa-mi pun laptopul pe birou si sa-l conectez la internet. Daca nu e internet, mai mult de-un document in word si ceva muzica nu gasesc de facut in fata ecranului. Acum vreau Wi-fi cu mine peste tot, drept urmare, mi s-a pus pata si-mi trebuie telefon. Am citit, m-am interesat si am gasit 3 variante: iPhone 3G, BlackBerry sau HTC cu android. Ma-ntreaba lumea la ce-mi trebuie telefon cand am unul in buzunar destul de performant. Pai nene, al meu n-are Wi-Fi si simt ca-nnebunesc cand ies in lume de una singura si mai vad sau aud cate-o minunatie si nu-i pot da drumu’ pe Twitter. Pana ajung eu acasa, se sterge totul, ma iau cu alte treburi si oricum dac-as posta, nu ar fi actualizat, asadar aleg varianta silence. Am deviat in stil caracteristic de la ce-am pornit, dar cu folos (as zice). Si sa revin la “dependenta mea de online”. Ce mi-a creeat dependeta asta? Pai, voi, oamenii! Voi astia care sunteti la kilometri buni departare, voi astia pe care va descopar zi de zi pe Facebook,  urmaritii si urmaritorii de pe Twitter care ma informeaza-n fiecare secunda ce si cum misca-n lume. Si-am aflat atatea lucruri de cand cu dependenta asta a mea frumoasa, si-am cunoscut atatia oameni pe care parca-i cunosc de-o viata, si-am profitat de-atatea chestii, ca nu vreau sa ma las curand. ) Sa nu ma intelegi gresit, nu-mi peird zilele pe internet, nu uit sa mananc, sa invat si niciodata nu dau o iesire in oras pe online. Doar ca…de multe ori as vrea sa-l iau cu mine pe telefon, sa “transmit de la fata locului” cand ma mai aflu-n treaba la cate un eveniment. Nu ca nu s-ar putea si cu sursa mea mobila de comunicare actuala, insa….mai usor e cu unu din cele 3 mentionate mai sus.

Acum un an se ruga lumea de mine sa-mi incarc poze pe facebook, sa-mi actualizez contul, sa ma ocup de el. Azi, am ajuns sa ma enervez daca nu gasesc pe cineva la search. N-ai facebook, nu existi. N-am ajuns sa ma ghidez INCA dupa sintagma asta, da’ ma supara tare cand nu gasesc ce caut. La fel cum ma bucura niste oameni speciali din lista de prieteni, pe care i-am cunoscut intai in online, iar mai apoi in offline. Oameni care doar prin simplele commenturi amuzante, prin diversitatea lor, sau prin faptul ca impartim aceleasi pasiuni si avem in parte aceleasi preocupari simt ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine si mi-e drag sa stiu zi de zi ce se mai intampla cu ei. Si apropo de lista de prieteni: in ultima perioada am incetat sa mai accept tot felul de oameni, doar de dragul de-am mari lista. Nu vreau sa bat niciun record, vreau ca profilul meu sa fie selectiv. Ok, judecati-ma pentru ca judec la randul meu inainte de a apasa un buton, insa trebuie sa dam cartile pe fata si sa recunostem ca ne place sa vorbim cu persoane pe care le gasim interesante sau care simtim ca au aceleasi preocupari ca noi. Prieteni, cunoscuti, iar nou-venitii trebuie sa “fit in”, daca stii cum vreau sa zic. Asadar, onlineul combinat frumos cu offlineul nu aduce decat multe beneficii, pe toate planurile.

Tring! Am primit un mail! Tzaar -tzaarr ! Stai mah, ca-mi suna telefonul! Bleep-bleep! Ha! Sms! Trebuie feedback.

Numa’ un pic sa-mi verific contu’ pe twitter, daca am vre-un DM, ori daca e careva care mi se adreseaza @LoanaV. Doaaaaaaamnee!

Ai putina rabdare, doar sa intru pe blog, sa vad daca am comentarii noi si sa-mi mai verific numarul de vizitatori si sa-i localizezpe harta. Viiiiiin acum!

Pfff….dar am 3 notificari pe FB si mai tre’ sa vad daca mi-a vizitat cineva profilul pe HI5, ce naiba? Atat nu poti sa astepti? Gata…vin! Inchid tot si vin!

…..in 5 minute, ca vreau sa mai vad vizitatorii de pe vechiul blog si gata. Pfff…inca 11 tweeturi, intre timp. Verificare rapida si-am plecat. Ies pe usa si-mi doresc un alt telefon si net oriunde. Iarasi am fost  ultima, iarasi m-asteptati, stiu! “Bine ca stai pe pe net, cand noi ne machiem!”, aud o voce mustratoare-n spate si ma grabesc sa-mi aranjez paltonul

Asa se intampla de fiecare data.  Dar drept iti zic, ca dintre toate astea, cel mai tare ma bucur la Sms-uri noi. Imi sare inima din loc cand am primit un mesaj, cu sau fara motiv, dar asa se intampla de fiecare data. Sunt atat de incantata, incat nu se poate discuta cu mine pana in momentul in care nu ajung sa pun mana pe telefonn sa il verific. Pe locul doi, ca bucurie-n suflet, sunt comentariile pe blog si numarul crescand de vizite. Ma implineste treaba asta, si-mi da incredere in mine. Stii ce-mi mai incanta corazonul? Add-urile pe mess, dupa care urmeaza strict, falowerii pe twitter. Toate astea imi dau o stare de bine. Imi plac oamenii prea tare and i really need to keep in touch. Asta-i o buba mare de-a mea, iar pe langa asta, pe langa faptul ca-mi place sa rad pe YM!, imi plac de mor noile contacte, care par interesante. Sunt asa…o provocare pentru mine. Sa vezi cum te percepe o noua persoana din lista de mess, dupa o serie de discutii. Se intampla sa pierd extrem de multa vreme si cu pozele, trebuie sa recunosc. Cand m-apuca dracii, pierd ore in sir pe FB si dau de persoane, inbhipuite si neinchipuite si ma-nciudez de mor cand au profil din ala privat si n-avem prieteni comuni. Nu ma-ncumet la add in toate cazurile, dar se mai fac si exceptii. Si asta trebuie sa recunosc. A trecut vremea Hi5-ului, dar si el la vremea lui ma-ncanta cu profile visitors, pana s-a introdus optiunea aia care nu te lasa sa fii vazut daca vizitezi, pe care de altfel am bifat-o cu totii, asadar nu mai e palpitant. Am innebunit de tot, dar sunt sigura ca si pe voi va fac sa va simtit bine aceste mici detalii din viata cotidiana si sunt la fel de sigura, ca nu multi o sa recunoasca treaba asta. )

Eu? Eu stau ore-n sir pe Facebook? Da’ de unde….mai incarc si eu o poza-doua si gata. Nu ma pasioneaza Hi5-ul, doar ca-mi mai schimb uneori tema si topul…(zilnic). Nu, nu ti-am citit blogul, doar mi-am aruncat ochii, in graba. De ce m-as bucura la mesaje, doamne fereste? Nu stau deloc pe twitter, dar sunt la curent cu toate vestile (in momentul aparitiei)…din greseala. Extraordinar! Nu stau pe mess…deloc. De’ aia am busy all day long. Bullshit!

Face it! I’m not the only one.  (intre timp, un nou comment pe FB) )