La inceperea acestui post ma sperie gandul ca trebuie sa ma limitez si ma tem ca-mi va fi foarte greu. Greutatea asta vine si din faptul ca urmeaza sa vi-l prezint pe Mihai Ghete, cel cu rolul de regizor la ilariant.ro.  Se implinesc 5 ani de cand ne invartim cam printre aceeasi oameni si desi m-am straduit si am cautat bine printre amitiri, nu pot in niciun chip sa-mi amintesc momentul in  care am facut cunostinta, ori daca a existat un moment din acela.

Cert e ca Mihai e prietenul alaturi de care rad cel mai tare cand ne intalnim. Mi-am dat seama de lucrul asta anul trecut, cand am stat in acelasi camin. Ori de cate ori venea la noi in camera (asta se intampla foarte des in vreme de sesiune), chiar daca eram cufundata in proiecte, ma opream de multe ori doar sa  termin de ras pentru ca daca faceam greseala sa trag o linie aiurea in tus, era aproape imposibil de corectat. Desi eram de multe ori in criza de timp, cand era si Mihai in camera, pauzele erau lungi si dese pentru ca nu se putea altfel. Cand se plictisea groaznic, dadea peste mascotele noastre de plus si incepea nebunia. Noi nu ne mai opream din ras, nimeni nu ptuea sa mai faca nimic altceva decat sa stea si sa astepte ca Mihai sa mai faca ceva, curiosi toti sa vedem ce-i mai trece prin cap. Si-i trec multe prin cap…si intotdeauna vine cu ceva nou. De prea multe ori m-am minunat pentru inventivitatea lui si ma-ntrebam oare de unde naiba ii vin atatea idei si atatea replici. N-am gasit raspunsul, dar cert e ca ele exista in continuare si n-o sa ne plictiseasca prea repede. Daca tot am adus vorba de camin, imi amintesc de o intamplare amuzanta. Tocmai scapase de ceva partial si a venit la noi sa sarbatorim. Eu, a doua zi aveam examen si lucram pe ultima suta de metri la proiectul pe care il aveam de predat. S-a cumparat vin, s-a ras, lumea se distra, eu cu inca o colega radeam de ei printre randuri. La un moment dat, Mihai, el mare fan American Idol si Britain got Talent, avea chef sa ne arate niste filmulete amuzante tocmai pe laptopul meu si-mi tot iesea din proiect. Nu ma puteam supara, pentru ca de fiecare data cand deveneam serioasa facea el ceva sa-mi revin din starea aia. In cele din urma, cu pofta de tigara, au iesit ai nostri din camera si acolo au ramas, ca i-am inchis pe dinafara. Chiar si pe colegele noastre de camera, ca sa reusim sa terminam proiectul. A doua zi, abia ne-am deschis ochii sa mergem la examen, pentru ca ne culcasem destul de tarziu. S-a facut ca ne-a prins copiind si ne-a poftit la restante.

Pe langa toate intamplarile astea amuzante, Mihai este un tip foarte inteligent si a demonstrate-o de foarte multe ori. Inteligent ca inteligent, dar si cand nu stie ceva si vrea sa invete, are o ambitie iesita din comun si puterea de a o lua de la zero. Intotdeauna satisfactia de dupa realizari e pe masura si asta am vazut-o cand a inceput sa invete serios pentru examene. De cand il stiu a fost mereu in top, printre cei mai buni din clasa, dar in acelasi timp si un reper pentru multi. Tocmai de aceea, cand se vorbea despre gasca lor de baieti, intotdeauna se folosea expresia “Ghete and co”.

Mihai, omul care nu poate sa taca si care de mic copil a avut probleme cu oamenii care doreau sa-l domine si care indrazneau sa faca glume pe seama lui. Intotdeauna trebuie sa aiba ultimul cuvant si nu se lasa pana nu reuseste. Impartial, intotdeauna e de parte dreptatii si isi taxeaza prietenii cand simte ca acestia gresesc. Un om cu principii, cu ambitii, muncitor si desi pare un tip dur, care bate cu pumnul in masa, e un om cu suflet mare si foarte sensibil. Intotdeauna va fi acolo unde va fi nevoie de el si va demonstra ca in ciuda strambaturilor pe care le vedeti in filmulete, poate sa fie un om foarte serios si categoric.

Am uitat sa mentionez ca e un mare fan Michael Jackson, iar dupa moartea artistului era subiectul zilei cu oricine intra in discutie. Abia atunci i-am descoperit latura asta si faptul ca stie multe piese din repertoriul MJ cuvant cu cuvant si nu doar atat. Sa-l vedeti cand danseaza! Sa-l mai vedeti cand merge intr-un local si la final, toti de acolo ii devin prieteni, doar pentru ca prind drag de felul lui de-a fi si de a se distra. Si nu putine au fost petrecerile impreuna, dar putine au fost datile in care nu se distra.

Tine foarte mult la prietenii lui si intotdeauna va sari in ajutorul lor fara sa priveasca inapoi. E omul caruia ii place sa lase loc de “Buna ziua” peste tot pe unde merge si care face ce face si intotdeauna e tinut minte.

Profesorii l-au indragit, dar asta nu-l facea sa nu se tina de prostiile caracteristice varstei si sa o mai dea in bara uneori. Atunci cand simte ca greseste, face orice sa isi repare greseala, sau….uita. J Aparent, pentru ca il macina teribil chestiile astea marunte si chiar ii pasa de parerea oamenilor din jur – oamenilor care lui ii sunt dragi, acei oameni care conteaza.

Era sa uit sa va spun cat poate fi de incapatanat Mihai al nostru. Daca-si pune le ceva in cap, apoi sa nu te puna Sfintii sa incerci sa-i scoti ideea aia din minte pentru ca nu vei reusi nici intr-o mie de ani.

Asa e el, e Mihai al nostru si nu vrem sa-l schimbam cu nimic. E simplu si desi de mic copil oamenii i-au atribuit “fite” , ii voi contrazice cu vehementa, iar cei care il cunosc cu adevarat  imi vor da dreptate.

PS: in curand voi primi si o poza din frageda-i pruncie, care va fi postata cat de repede posibil.

Mi-e dor… si acum ma gandesc la trecut, insa mi-e dor de viitorul ce-ar fi putut sa vina. Mi-e dor de ce mi-a fost odata dor, mi-e dor de cum mi-era dor si cum asteptam sa-mi fie. Mi-e dor sa ma doara burta de la atata ras. Mi-e dor de anul intai de facultate,  mi-e dor de planurile si visele impartite la 3 noaptea in camin. Mi-e dor de plimbarile nocturne si nu mi-e dor doar de atat. Mi-e dor sa-mi caut telefonul, mi-e dor sa nu-l uit in geanta, mi-e dor sa am motiv sa ma intereseze sa il scot de pe silent. Mi-e dor sa ma intreb cum va fi vara, mi-e dor de vremea cand faceam planuri in doi, mi-e dor sa nu mai fac nimic pe ultima suta demetri, dar totusi mi-e dor de-o petrecere nebuna in stil american sau de-un film siropos. Mi-e dor de vremea cand glumeam despre casatorie, mi-e dor de majorate, mi-e dor sa fim mai mult de 3 persoane (si acelea indecise) care stiu sa se distreze. Mi-e dor de prieteni noi care sa fie ceea ce par a fi….mi-e dor de oamenii pe care i-am lasat in urma, mi-e dor sa nu conteze brandurile, mi-e dor de-un strans de mana fara interes. Mi-e dor sa fiu impresionata, mi-e dor de visele pe care le aveam odata, de gandirea pe care intre timp am lasat-o uitarii, de cainele meu maidanez, de bucuria pe care o aveam cand infloreau liliecii sau de un buchet de frezii fara un motiv anume. Mi-e dor de ordine si disciplina, la fel cum mi-e dor de haosul constient din 402. Mi-e dor sa actionez fara sa gandesc si mi-e dor sa nu fiu judecata. Si toate astea pentru ca…sunt om si-o recunosc.

Sa va povestesc despre colega mea de camera. Una dintre ele, ca de celelalte doua stiam de printr-a noua ca-s sarite de pe fix ca subsemnata. Nu degeaba ne-am imprieteneit. Asadar, revenind la Adriana, ca asa se intituleaza persoana-n cauza, cea despre care incerc sa incropesc un post, a “cadorist-o” Domnu’ cu 3 colege de camera….cum n-a gandit ca va intalni pe bancile facultatii. Un prim impact, o strangere de mana, o prezentare , un schimb de numere de telefon si….”Unde-i Adriana?” . Mai dadeam de ea din greseala, cand pur si simplu nu cred ca mai gasea activitati care sa o tina departe de camera 402. Mai rarut, ca-i mai dragut….dar pe parcurs, incet, incet ne-am impreietenit. Si-am corupt-o pe a noastra Adriana. Si-am corupt-o bine, ca venea cu pofta de vin cu scortisoara, venea de la cursuri si se arunca in pat, statea cu laptopul in brate ore-n sir la filme, ca nu mai stiam cum s-o readucem la normalitate ). Acum Adriana era de-a noastra. Si ne deghizam si ne machiam si ne masuram valeitatile actoricesti in scenete in timpul sesiunii si cate si mai cate prostii. Si-am aflat ca Adriana noastra are planuri mari de viitor: Vrea sa construiasca un satelit! Cum l-a construi, numai bunul Dumnezeu o stie, ca pana atunci mai are de luat ceva restante. Eh….se pune si pe invatat, se-nchide-n camera si…..sta pe net. )  In momentele ei sclipitoare de “dezlegare la povesti” (caci trebuie sa mentionez ca nu erau tare dese) am aflat ca are-n gand sa : “nu se casatoreasca niciodata” sa ” nu aiba prieten” si daca indrazneam sa o contrazicem ne repezea “o sa vedeti voi ca am asa o sa fie cum zic eu”. Asta-i arma ei de aparare, cu care ne-mbrobodeste  zi de zi. Stie ca n-o credem, rade si incearca sa ne convinga-n continuare. Vai! Si cat astept perioada aia cand a fi lovita-n cap de Cupidon si i se vor da planurile peste cap si, si, si…voi putea-ntr-un final sa zic :”ti-am zis eu!” HA! Si cand va veni perioada aia… o voi cita la fiecare ocazie sa-i amintesc ce prostii debita in primul an de facultate.

Adriana corupta. face 1

Adriana cumintica.  face 2

Adriana noastra are tot felul de idei: acum merge la solar si slabeste si slabeste si slabeste si nu se mai opreste. Si merge la bazin de la 8 dimineata si iar se culca devreme si fuge prin parcuri si joaca volei si merge la baschet si merge la toate cursurile si asculta muzica crestina si fredoneaza “talentuos” prin camera. Si Adriana nu ne mai face rost de sistemul audio care ne-a adus pe cap si-o amenda-n anul asta, tocmai in momentul nostru de glorie pe Angels al lui Robbie Williams. Si-a venit politia si Adriana a scapat si noi am mers si ne-am legitimat. Si-acum nu mai avem sistem, si Adriana nu mai gusta vin cu scortisoara si fuge acasa in fiecare weekend.  Si-am recuperat-o iar, obligand-o sa joace “cati pasi imi dai regina” la miezul noptii si “un doi trei la perete stai!”. Si ne-a marturisit  “cat o enervam cand o trezim la 2 noaptea cu rasete isterice”, dar a recunoscut ca “e pustiu fara noi in camera”.

Are farmecul ei aparte cand vorbeste tareeeeeee la telefon si cand merge la “Hodin” aka Huedin cu accentul sau inconfundabil si cand isi propune ” ma scol la dimineata”, expresie pe care numai de la ea o stiu si-o remarc de fiecare data. Acum vrea aparat foto “sa se faca si ea artista”, ca n-are nico parte artistica. Nu stie “nici desena, nici canta, nici scrie, nici dansa…nu stie nimica”, nici la mate nu ii buna “Ha! Am restante!”, dar e pliiiiiiiina de energie si idei. Inainte sa mearga-n gara sa prinda trenu’, ca unul l-a pierdut pe azi, a dat o maxima “Baietii zic ca nu inteleg fetele. Da stii care-i pb? ca nici fetele nu stiu ce vreau. Api de unde sa stie saracii baiaeti?” )) Adevar graieste fata noastra.

Gata postu’ si-ar mai fi cate-n luna si in stele de zis, da’ se grabeste sa prinda trenu’ si vreau sa-i vad reactia cand citeste randurile astea.

P.S.: reactia? ” Am zburat la gara de-aci!”

Asadar…cand isi gaseste Adriana prieten? Sariti ca la pariuri )

Azi…sau mai bine spus ieri, am avut parte de o intmplare care m-a facut sa-mi dau doua palmi si sa ma gandesc mai bine la viata. Cu greu trezita din somn pe la amiaz, inca vorbind urat la telefon din cauza discomfortului cauzat(aceala de a ma trezi), am resit sa fiu gata de iesit pe usa in aproximativ 15 minute. Mi-am rezolvat problemele, m-am reintors  in camera si am inceput sa-mi fac bagajul, ca doar urma sa ma intorc acasa… Pe la mijlocul actiunii, constat ca nu am mancat nimic de ieri (in cazul de fata alaltaieri, ca e trecut de 00.00) de pe la amiaz. Brusc si dintr-o data mi s-a facut foame, iar la insistentele prietenelor mele, muult mai infometate, am mers la cantina, ca toti studentii. Lucrurile au decurs normal, nu stiam ce sa ne alegem din “multitudinea” de sortimente disponibile si am continuat sa ne plangem de culoarea innegrita a cartofilor. Cu asta nu ne-am putut obisnui inca. Jumatate din ce am cumparat a ramas in tava, urmand sa o ducem pe banda transportoare. Intre timp, mai stateam la povesti, pentru ca ne era prea lene sa ne ridicam sa ne continuam activitatea. Apare langa noi un batranel, care foarte sfios si respectuos ne intreaba daca am terminat de mancat si daca ii dam voie sa ia el resturile. I-am intins tavile, si-a scos o geanta pe masa si am putut observa cum si-a sortat carnea intr-o punguta, cartofii in alta si sucul l-a pus separat. Tin sa precizez ca era un batranel ingrijit, curat si ca in geanta lui era ordine, toate bine aranjate si sortate. A zis: “carnea asta e buna pentru mai tarziu”, a golit-o in punguta, dupa care cu un bun-simt iesit din comun, ne-a dus el tavile pe banda, s-a intors, ne-a multumit si a plecat. Eu inca eram ins tare de soc si ma uitam ca o cretina dupa el, fixandu-l, fara sa-mi dau seama ca il fac sa se simta prost. A plecat, dar i-a ramas privirea pironita spre noi.  Instant mi s-au umplut ochii de lacrimi si am inceput sa ma gandesc la cat de nedreapta e viata uneori. Am umplut containere cu mancare stricata, pentru ca era prea multa si nu avea cine sa o manance…iar el? Abia astepta sa ii intinda cineva macar o bucata de paine. Sa-mi fie rusine! Sa ne fie rusine!