Incepand cu sunetul ciocanului la 8 dimineata langa usa camerei mele, continuand cu sunetul alarmei care parca imi zguduia toata fiinta si pana in moemntul de fata, e o zi in care nimic nu merge, rotile nu se invart. Trezirea ingreunata de pleoapele grele si venele inrosite pe albul ochiului s-au alaturat descrescator urmatoarelor evenimente. Am mancat pe fuga, mi-am intins machiajul, mi-am indreptat parul care in final a ajuns prins pentru ca s-a deformat ingrozitor, mi-am uitat mancarea pe masa, am iesit fara cercei. Am iesit incurcata din casa, mi-am incheiat geaca pe drum, am ajuns la facultate si n-am gasit loc de parcare. Am parcat la kilometrii departare, am ajuns in sala de seminar si simteam ca nu pot lega doua vorbe consecvent si cat de cat inteligente. S-a terminat seminarul, mi-am luat masina, si-am ajuns in mijlocul unei intersectii in care am incurcat toata circulatia iar colegii mei priveau razand de pe cealalta parte a strazii. Nu mi-am gasit piesa cautata pe cd, pantoful ma jena, am ajuns in camera, iar cand sa-mi impartasesc nervii pe net, laptopul, pentru prima data S-A BLOCAT, iar pe cand si-a revenit trebuia sa plec.  Am iesit din nou fara cercei si fara foile de care aveam nevoie, inchid usa, o redeschid, imi iau lucrurile, pantoful stang ma jeneaza in continuare, ajung la facultate si incep sa desenez vietati in tus. Trec in drum pe langa colegi de facultate care se uita in ochii mei si degeaba incerc sa mimez un salut, ca nimeni nu ma urmareste cu privirea. Tot pe aceeasi alee, cufundata-n gandurile mele, trec oameni pe langa mine, nu ii recunosc decat prea tarziu, cand orice forma de socializare e imposibila. In continuare, am mancat si urmeaza sa merg la inca un curs pe ziua de azi, care habar nu am unde se tine. Astept sa ma mai impiedic, ca de dat cu capul de pat am dat si am fost fluierata si pasaita de muncitori si soferi de dube.

Sa vad cu ce ma mai surprinde ziua in care nici iarba nu creste.

Facebook. Aceasta retea sociala atat de cuprinzatoare, care dincolo de socializarea propriu-zisa, promovare si alte si alte facilitati pe care ni le ofera, poate ajunge pentru unii dintre noi, o adevarata capcana, care ne tine captivi zile la rand cu clickul mereu pe refresh, prinsi in viata asta virtuala, parand a fi ceea ce de fapt nu sunt cu adevarat. Insa….doar pentru cei ce nu stiu sa beneficieze de ce li se ofera si se pierd printre miile de aplicatii si jocuri, raman blocati in trecut si-si vizualizeaza pe-un perete viata lor imaginara, asa cum ar trebui ea sa fie. Pentru noi, ceilalti ( si-n continuare voi vorbi doar in numele meu din vaaaaaaasta mea experienta de viata), facebook este mai mult decat atat.

Trebuie sa recunosc ca intr-un fel, dependenta mea de aceasta retea sociala s-a agravat in ultima perioada, dar inca n-am ajuns in stadiul in care sa fie nevoie de tratament. N-as fi crezut niciodata ca prieteniile din lumea virtuala se pot transpune foarte usor in viata reala. Nu credeam ca explorand printre atatea profile, acceptand atatia prieteni in spatiul virtual ii voi accepta de fapt si in viata reala. Nu generalizez, inca-i mai filtrez, dar spre surprinderea mea, oameni care-mi impartasesc hobby-urile, oameni care de la un like au ajuns la un salut live, pentru acei oameni nu-mi voi trata dependenta.

De ce-am ajuns sa scriu despre asta? Pentru ca deja lumea mea reala este in completarea lumii virtuale. Pentru ca in ultima vreme nu o data mi s-a spus: “te stiu de pe facebook”. Pentru ca nu de putine ori mi s-a intamplat sa socializez virtual si sa primesc un salut real cand ma asteptam mai putin. Pentru ca “daca n-ai facebook, nu existi” si pentru ca o simpla prezentare, urmata de un feisbuc search, poate lega o prietenie, fara niciun moment de penibilitate. Asta doar daca nu esti old-school si inca-ti mai place sa comunici doar cu pana si condeiul.

Am ramas extrem de surprinsa, cand, stand pe malul marii aud un “salut!” in stanga mea. Imi intorc privirea, salut si eu politicos, dar intrebator in acelasi timp. El continua…: “tu esti Loana Vultur, nu?”. Eu inca-mi mai culegeam ochii, nasul, buzele de prin nisip si in incercarea de a-mi reveni din soc si de a-mi aranja o expresie cat de cat omeneasca pe fata, am aprobat pierduta. Omul s-a prezentat, mi-a strans mana si a continuat: “probabil te intrebi de unde te cunosc..”. Eu, nefiind in stare sa port o conversatie prea inteligenta, am aprobat din nou. Raspunsul sau a fost, exact cum va asteptati: “te stiu de pe facebook”.  Si uite asa a inceput o conversatie in spatiul real, intre doi oameni care n-au avut tangente decat online.

Alta intamplare recenta care m-a surprins, s-a petrecut fix vinerea asta la midi. Dansand in lumea mea, simt o mana pe umar. Ma intorc si nu-mi dadeam seama ce se intampla si in ce directie sa ma uit. Un chip pe care nu-l mai vazusem pana atunci, mi-a zis din nou:”te stiu de pe facebook! ti-am vazut pozele. Esti loana…ăăăăăăă Vultur?”. Fix eu eram, doar ca mult prea surprinsa de aceasta abordare. Vreti sa ma credeti sau nu, nu-mi mai amintesc ce am raspuns, stiu doar ca m-a bufnit rasul instant si ca am continuat sa dansez.

Am cunoscut oameni din Bucuresti, care atunci cand vin cu treaba prin Cluj, stiu sa dea un telefon si sa stabilim un loc de intalnire. Am cunoscut, oameni pe care-i stiam din vedere din diferite localuri si care incet-incet au devenit mai mult decat “feisbuc friends”. Incepand cu cei care au aceleasi preferinte muzicale, cu cei care se intalnesc in locurile pe care le frecventeaza, sfarsind cu cei din industria modei, facebook nu a facut altceva decat sa apropie relatiile dintre ei. Si nu-mi puteti spune ca acesta nu-i un atuu.

Plus cate si mai cate metode anti-plictiseala si notificari si RSVP-uri la evenimente cu guest-list, cu tot ce e nevoie de stiut. Cum sa nu ai cont de facebook inca?

Tring! Am primit un mail! Tzaar -tzaarr ! Stai mah, ca-mi suna telefonul! Bleep-bleep! Ha! Sms! Trebuie feedback.

Numa’ un pic sa-mi verific contu’ pe twitter, daca am vre-un DM, ori daca e careva care mi se adreseaza @LoanaV. Doaaaaaaamnee!

Ai putina rabdare, doar sa intru pe blog, sa vad daca am comentarii noi si sa-mi mai verific numarul de vizitatori si sa-i localizezpe harta. Viiiiiin acum!

Pfff….dar am 3 notificari pe FB si mai tre’ sa vad daca mi-a vizitat cineva profilul pe HI5, ce naiba? Atat nu poti sa astepti? Gata…vin! Inchid tot si vin!

…..in 5 minute, ca vreau sa mai vad vizitatorii de pe vechiul blog si gata. Pfff…inca 11 tweeturi, intre timp. Verificare rapida si-am plecat. Ies pe usa si-mi doresc un alt telefon si net oriunde. Iarasi am fost  ultima, iarasi m-asteptati, stiu! “Bine ca stai pe pe net, cand noi ne machiem!”, aud o voce mustratoare-n spate si ma grabesc sa-mi aranjez paltonul

Asa se intampla de fiecare data.  Dar drept iti zic, ca dintre toate astea, cel mai tare ma bucur la Sms-uri noi. Imi sare inima din loc cand am primit un mesaj, cu sau fara motiv, dar asa se intampla de fiecare data. Sunt atat de incantata, incat nu se poate discuta cu mine pana in momentul in care nu ajung sa pun mana pe telefonn sa il verific. Pe locul doi, ca bucurie-n suflet, sunt comentariile pe blog si numarul crescand de vizite. Ma implineste treaba asta, si-mi da incredere in mine. Stii ce-mi mai incanta corazonul? Add-urile pe mess, dupa care urmeaza strict, falowerii pe twitter. Toate astea imi dau o stare de bine. Imi plac oamenii prea tare and i really need to keep in touch. Asta-i o buba mare de-a mea, iar pe langa asta, pe langa faptul ca-mi place sa rad pe YM!, imi plac de mor noile contacte, care par interesante. Sunt asa…o provocare pentru mine. Sa vezi cum te percepe o noua persoana din lista de mess, dupa o serie de discutii. Se intampla sa pierd extrem de multa vreme si cu pozele, trebuie sa recunosc. Cand m-apuca dracii, pierd ore in sir pe FB si dau de persoane, inbhipuite si neinchipuite si ma-nciudez de mor cand au profil din ala privat si n-avem prieteni comuni. Nu ma-ncumet la add in toate cazurile, dar se mai fac si exceptii. Si asta trebuie sa recunosc. A trecut vremea Hi5-ului, dar si el la vremea lui ma-ncanta cu profile visitors, pana s-a introdus optiunea aia care nu te lasa sa fii vazut daca vizitezi, pe care de altfel am bifat-o cu totii, asadar nu mai e palpitant. Am innebunit de tot, dar sunt sigura ca si pe voi va fac sa va simtit bine aceste mici detalii din viata cotidiana si sunt la fel de sigura, ca nu multi o sa recunoasca treaba asta. )

Eu? Eu stau ore-n sir pe Facebook? Da’ de unde….mai incarc si eu o poza-doua si gata. Nu ma pasioneaza Hi5-ul, doar ca-mi mai schimb uneori tema si topul…(zilnic). Nu, nu ti-am citit blogul, doar mi-am aruncat ochii, in graba. De ce m-as bucura la mesaje, doamne fereste? Nu stau deloc pe twitter, dar sunt la curent cu toate vestile (in momentul aparitiei)…din greseala. Extraordinar! Nu stau pe mess…deloc. De’ aia am busy all day long. Bullshit!

Face it! I’m not the only one.  (intre timp, un nou comment pe FB) )