Vine o vreme in viata cand iti schimbi priortiatile, iar primul care ramane surprins de optiunile pe care le ai si de alegerile pe care le faci, esti chiar tu. Nu prea realizezi schimbarea decat atunci cand cei din jur urla in gura mare ca nu te mai recunosc si chiar si in acele momente o dai in starea de negare, refuzand sa deschizi ochii. Hai ca trece asa o vreme, dar deja ai auzit de prea multe ori aceeasi placa si te opresti pentru o clipa si iti faci niste teste, o scurta autoanaliza, iar la final…’la naiba! nu zic astia rau ce zic’. Ei bine, concluzia e ca te-ai schimbat si multe dintre lucrurile care odata ti se pareau capitale, acum n-au nici cea mai mica semnificatie, iar lururile peste care treceai cu vederea zi de zi, au acum o importanta covarsitoare in existenta ta. Brusc, simti ca ai nevoie de o gura de aer si de o plimbare in care sa te iei tu pe tine de mana si sa iesi singur din casa.  Nu-ti recomand sa te-nsotesti de casti sau alte gadget-uri, ci doar de o minte limpede si ceva incaltari comode, ca ai nevoie de putin timp de reflectie.  La final, daca esti norocos si ti-a iesit combinatia cu plimbatu’ si mintea limpede, reusesti sa-ti pui o oarecare ordine-n gandire si sa-ti revizuiesti lista de prioritati. Concluzia o fi ca ai mai acumulat un dram de experienta de la ultima verificare pe care ti-ai facut-o si ca, vrei sau nu, te-a modelat fiecare intamplare din viata ta si fiecare om pe care l-ai intalnit. Ai invatat ca unele greseli e mai bine sa le repeti, iar altele e mai bine sa le dai uitarii, insa cel mai important e sa nu regreti nimic si sa crezi cu adevarat ca nimic nu e intamplator in viata. Te-as mai sfatui sa-ti dramuiesti bine timpul asta ‘ tu cu tine’ si sa fie DOAR atat cat e necesar, iar in rest, sa te inconjori de prieteni, pentru ca ei vor fi mereu acolo sa te asculte, chiar daca vei ajunge sa-i plictisesti uneori cu aceeasi poveste la care i-ai dat mii si mii de interpretari. Ei vor fi acolo si te vor asculta inca o data si vor incerca sa-ti dea sfaturile cele mai bune, trebuie doar sa vrei sa le accepti. Iar daca nu esti unul dintre norocosii care are parte de prieteni adevarati, sa stii ca parintii sunt de departe cei mai in masura sa te asculte si sa-ti dea un imbold, sa vezi ca schimbarile sunt bune si maturizarea asta-i un ‘must have’.

Am citit la viata mea o gramada de interviuri prin reviste si intotdeauna ma jucam de-a intervievatul, incercand sa gasesc raspunsuri intrebarilor care se puneau, imaginandu-mi ca poate vreodata voi fi intreabta exact aceleasi lucruri. De obicei gaseam raspunsuri rapide la tot felul de intrebari, dar intotdeauna ma blocam la intrebarea aia “Daca ai pleca pe o insula pustie si ai avea voie sa iei cu tine doar trei lucruri, care ar fi acelea?” Intreabarea aceea ma obseda de-a dreptul intr-o vreme si inca am momente cand incerc din rasputeri sa-mi dau seama care sunt cele 3 obiecte vitale pentru mine. Tind sa cred ca de fiecare data, pe masura ce inaintez in varsta, raspunsul meu va fi  altul, asa cum de fiecare data cand imi vine in minte intreabarea asta, raspund diferit, de multe ori reusind sa ma surprind eu pe mine prin mereu alte nevoi si descoperiri despre propria-mi persoana.

O alta intrebare la care aveam nevoie de mult timp de gandire era aceea “De ce ti-e cel mai frica in viata?”. Am citit tot felul de raspunsuri ingenioase, unele mi se potriveau, altele mi se pareau amuzante, dar nu prea reuseam sa-mi dau seama care e elementul cel mai de temut pentru mine. Cred ca in urma unor lungi cautari, raspunsul final e: “de oameni”. Da, de oameni. Ma sperie foarte tare caracterele atat de diferite, mentalitatile si visele oamenilor, incat nu cred ca este ceva mai inspaimantator decat sa vezi degradarea si devalorizarea speciei umane, in fata materialitatii. Ma sperie atat de tare diferentele dintre noi, criteriile de judecata, faptul ca ce pentru mine poate e rau, la altcineva poate sa insemne bine si ca ne ghidam in functie de viziunea fiecaruia, reactionam instinctiv si uitam sa fim oameni. Mi-e teama de deciziile pe care le luam, pentru ca intotdeauna exista si cate un semn de intrebare si aproape intotdeauna exista si doza de nerabdare. Am decis sa ajungem oameni mari, dar nu avem rabdarea de a creste. Pana acum, viata m-a invatat ca rabdarea e rasplatita din plin. Sa nu trecem in cealalta extrema si sa asteptam gratuitati culcandu-ne pe o ureche, dar sa ne dezobisnuim la rezultate imediate. Rabdarea, visele si putina stradanie in alegerea drumul pe care ai decis sa il urmezi, cred ca sunt incredientele care nu ar trebui sa lipseasca din reteta oricarei vieti. Intotdeauna mi-a fost rasplatita rabdarea, poate uneori chiar mai frumos decat imi permiteam sa visez si uite asa am ajuns sa-i dau credit celui care-a spus “cu rabdare, treci si marea” (ori ceva in genul asta).

Revenind la frica, revin si la oameni. As vrea sa existe un scut de protectie in fata tuturor dezamagirilor, ca pana la urma de dezamagiri e vorba, fie ele sub toate formele, fie de la cunsocuti sau specie in general, pe care sa il activam printr-o simpla apasare de buton si care sa existe in garderoba fiecaruia. Poate-am fi mai buni. Si bunatatea asta-i relativa, depinde de nuanta enuntarii binelui/raului si de viziunea proprie si personala a fiecarui individ al speciei in care ne-am nascut. Poate-am fi mai rai. Poate-am fi altfel. Se poate.

Sambata, 10 septembrie, au avut loc zilele comunei Treznea si cu ocazia acestei serbari, s-a luat decizia de a realiza un monument in cinstea eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale. Daca rasfoiti putin niste carti de istorie, va veti reaminti importanta satului Treznea pe aceasta scena.

Asadar,  deschiderea serbarii trebuia facuta cu sfintirea locului unde va urma sa fie ridicat acest monument. Ei bine, eu am fost incredintata cu realizarea conceptului pentru acest monument, fapt care m-a onorat si m-a motivat foarte tare in munca mea. Am gandit doua variante, pe care mai apoi le-am prezentat, iar din cele doua variante, in urma votului s-a ales varianta ce urmeaza a fi realizata.

Acest proiect este prima mea realizare pe plan profesional, desi deocamdata sunt abia la jumatatea drumului. Ma bucura faptul ca acesti oameni au avut increderea necesara in mine, incat sa-mi ofere libertatea de a duce la bun sfarsit conceptul pe care m-am propus, fara sa-mi puna piedici si fara sa vina cu obiectii sau alte idei. Asa mi-as dori sa fie tratat orice arhitect caruia i se propune un nou proiect, insa din pacate, azi sunt mult prea putini aceia care pot sa-si realizeze conceptele propuse fara alte obstacole. Eu, am avut norocul de a ma afla printre cei putini inca de la primul meu proiect important si mi-as dori ca si de acum inainte sa dau peste beneficiari care sa-mi acorde increderea si libertatea de exprimare de care am nevoie.

Odata cu primul meu proiect, a venit si primul meu discurs in domeniu, in fata unui auditoriu ales. Cu emotii, impleticiri pe ici pe colo, cam asa a fost:  http://www.youtube.com/watch?v=03nTvKp_BQI .

Incep de maine! Cum ce? Cura de slabire. Ma rog, vorba vine cura de slabire, pentru ca, sincera sa fiu, nu prea sunt de acord cu retetele astea minune, care te fac supla intr-o saptamana si te rotunjesc la dublu in urmatoarea. Ei bine, incep de maine un stil de viata sanatos. Si anume: miscare, mese regulate si cat de cat echilibrate, stop junk food, dupa 18 se permit doar fructe si asa mai departe. Ideea asta cu “de maine”, ma macina de vreo cateva saptamani si drept a zis cine a zis ca lucrurile care-ti sunt interzise ti se infatiseaza din ce in ce mai atragatoare in momentul in care exista chiar si cea mai mica bariera intre voi. Ajung cu mare tristete in suflet la aceeasi concluzie: parca in perioada asta am pofta de inghetata, multa ciocolata, la terase doar cafea cu frisca si sucuri, mi se mai face pofta de fructe imediat dupa cina si cate si mai cate deserturi nu-mi vine a experimenta. Am lasat chiar si lenea la o parte si m-am pus nitel pe experimentat in bucatarie (bineinteles, dulciuri racoritoare de vara, DAR! cu multe calorii). Stiu ca de maine incep si azi ma rasfat. Asta o spuneam si ieri si alaltaieri, o spun si azi, cand parca imi vine sa mananc toate clatitele de la bunica (eu care, in mod normal dupa 2 clatite eram cat se poate de satula), cu gandul ca de maine…. Tare vreau sa vad si eu cum va arata de maine-poimainele meu. Si cand te gandesti ca nu cer prea mult, decat vreo 5-6 kg in minus sa ma declar pe deplin satisfacuta. Poate pentru ca nu mi se pare un capat de lume, ba chiar am impresia ca e relativ usor sa scap de ele, poate ca asta mi-e realul motiv pentru care “maine e intotdeauna mai bun ca azi” pentru a incepe stilul ala de viata de care va ziceam.

Sa nu mai vorbim cand e vorba de restaurante…La capitolul asta, trebuie sa recunosc, am o MARE  slabiciune: tocmai pentru ca mi-au placut de mica si se pare ca pasiunea asta e mai greu de stavilit. De la cativa anisori, de cand incepeam eu sa inteleg cam ce se intampla in lumea asta si de cand refuzam indarjit orice forma de hrana, in momentul in care ajungeam intr-un restaurant, se intampla sa-mi vina pofta de mancare instantaneu si sa termin tot din farfurie (spre marea multumire alor mei, care nu mai stiau cum sa ma tina in viata, pentru ca se pare ca puteam trai bine-mersi doar cu oxigen si apa). Lucrurile se pare ca au ramas neschimbate la acest capitol, ba mai mult, adaugandu-se inca de prin clasa 1 pofta de fel de fel de mancaruri gatite la domiciliu. Lucru trist pentru mine, intr-un fel….in felul ala in care in momentul de fata ma gandesc serios ca de MAINE sa mai schimb putin situatia.  Asadar…maine-i marti si se zice ca nu e bine sa incepi niciun lucru in ziua de marti a saptamanii. O las pe poimaine!

Proaspat intoarsa din oras, de la un suc si multe povesti cu prietenii, ajunsa in camera mea, am peirdut mai bine de jumatate de ora hotarandu-ma ce sa fac: sa ma uit la un film, sa citesc, sa scriu, sa lucrez ceva, sa imi fac manichiura. Am inceput prin a cauta filme si mi-am lasat un episod dintr-un serial la incarcat. Intre timp mi-am adus aproape ustensilele necesare manichiurii si mi-am ales culoarea lacului. Am terminat si cu asta, m-am cocotat pe fotoliu si-am luat la rand titlurile de carti. M-am hotarat la vreo 2-3, dar nu m-am putut decide, asa ca le-am pus la loc. Am ajuns din nou in fata laptopului si m-am apucat sa scriu. Pana acum am facut de toate cate un pic. In final probabil o sa ajung sa spun ca ma plictisesc, desi activitati se pare ca imi gasesc usor. Problema e ca nu duc niciuna dintre ele la bun sfarsit si tare ma tem ca in urmatoarele minute am ma pun in pat si am sa adorm, cu toata pregatirea mea. Tebuie sa aleg doar o singura activitate, dar nu stiu care si parca as vrea sa le fac pe toate odata, sa nu las nimc pe maine. Sau sa le las pe toate? Pana una alta, am legat vreo doua propozitii si-am dus la bun sfarsit macar un lucru in seara asta: am scris. Mai departe, om vedea daca mai iese ceva. Si cine spune ca femeile nu-s complicate?

Cum inca nu prea m-a incercat foarte tare sentimentul de sesiune si cum  de maine e musai, da’ absolut musai sa incep sa-mi supun mintea odihnita la indelungi ore de studiu, am zis ca profit de ultima zi de relaxare si postez ceva, ca tot n-am facut-o de multa vreme(pe motiv de time is money).

Ei bine, de cand ma aflu acasa si am redescoperit televizorul, am schimbat vreo cateva posturi TV si am trecut in revista showurile mele de divertisment de care imi era dor. Am observat ca mai nou se promoveaza tot mai tare cultura, cartile, evenimentele artistice, festivalurile si alte chestioare din astea care sa demonstreze in fata natiunii cat de culturalizati am devenit peste noapte si cate cuvinte noi am invatat saptamana asta din DEX. Eh…astea pe langa portia zdravana de can-can si non-valorile tarii, care inca mai fac raiting.

Sezonul acesta mi se pare ca s-a lansat un fel de moda in exprimare si ca anumite cuvinte sunt in trend,  iar utilizarea lor frecventa, brusca si totodata superioritatea pe care o creeaza gura vorbitorului in momentul folosirii acestora…de nepretuit. Imi vine in minte acum un cuvant pe care il aud de o bucata de vreme pe la toate posturile TV si anume “ravisant”. Ravisant, dupa cum bine ne este definit de al nostru Dictionar Explicativ al limbii Romane este egal cu: “deosebit de frumos, incantator”. Provine din limba franceza, iar lucrul asta ma amuza teribil pentru ca ma face sa ma simt ca pe vremea in care stramosii nostri isi luau aere de superioritate dand-o din “furculision” in “lingurision”. Pentru prima data am descoperit acest termen intr-un documentar francez, Yves Saint Laureant il folosea obsesiv si banuiesc ca a intrat usor in vocabularul nostru uzual, pentru ca, nu-i asa?, e la moda. Daca YSL poate, noi de ce nu am putea?

Nu vreau sa intelgeti gresit: nu ma deranjeaza nimic in utilizarea acestui termen, ci singurul lucru care ma deranjeaza e atitudinea cu care acest cuvant este rostit si mai ales contextul si faptul ca este aruncat cu superioritate in fata unor oameni care ar intelege mult mai multe dintr-un simplu “incantator” sau alte sinonime autohtone. Am invatat prea mult de la cei de afara, am preluat peste masura, insa trebuie sa invatam sa ni se para la moda sa ne cautam propriile neologisme. Credem prea tare in valorile altora si ne incredem prea putin in ceea ce avem noi de oferit, iar prin faptul ca aruncam cuvinte mari in stanga si in dreapta si prin faptul ca-i punem pe cei din jur sa caute in dictionar atunci cand poarta o conversatie cu noi, nu ne face cu nimic mai inteligenti, ne face poate mai interesanti. Oare asta cautam cu adevarat?

Simtind disperarea mamei de-a nu da nastere unui baietel pe data de 13, Daniel si-a facut aparitia in data de 12 martie la maternitatea Constanta, acolo unde a si copilarit. E singur la parinti, iar relatia dintre ei e una extrem de frumoasa. Se simte sprijinit de familie in tot ceea ce face si nu isi aminteste sa fi avut vreo cearta notabila cu ai lui, lucru care spune foarte multe despre o persoana.  S-a dezvoltat frumos, iar ceea ce vreau eu sa prezint prin acest post, e omul de azi, cu toate calitatile sale (pentru ca la domeniul defecte, inca nu am descoperit mare lucru).

Il stiam din domeniul modei, domeniu in care se invarte de ceva vreme, insa spre surprinderea mea, am descoperit ca e extrem de pasionat de muzica. A trecut prin cateva proiecte muzicale, boy band-uri, dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor din motive precum “ca asa e in Romania” si stim cum se trateaza cam toate lucrurile.

Hotarat sa nu se dea batut si sa demonstreze ca valoarea intr-adevar isi poate spune cuvantul, si-a indreptat atentia catre un proiect solo, insa in timpul in care se tinea aproape de scena, viata a luat deciziile pentru el, iar in momentul de fata lucreaza la ambasada Frantei, activitate careaia ii aloca cea mai mare parte a timpului sau.

Treaba sa cu moda a venit cumva conjunctural si e mai serioasa aproximativ de un an, debutand la Iasi, la Romanian Fashion Week, unde a prezentat in exclusivitate pentru Irina Schroter men (colectie semnata Razvan Ciobanu). Prezentarile pentru bunul sau prieten Florin Dobre sunt cele care au urmat, dupa care incet-incet a ramas in aceasta lume frumoasa, completandu-si experienta zi de zi, ba prin prezentari,  ba prin shootinguri, workshopuri sau diverse evenimente. Probabil nu va imaginati, insa Daniel e un fost sportiv de perfromanta (da, a jucat fotbal de performanta timp de 10 ani), a fost instructor de fitness, chiar si antrenor personal. Momentant e student la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, specializarea Relatii Interne si Studii Europene.

Daca priveste putin in urma, atunci cand isi aminteste de liceu, se gandeste cu drag la orele de istorie si de terenul de sport. Motivele pentru care a ales sa studieze la un liceu cu profil real….ei bine, sunt oarecum neasteptate:” era in centru,se chiulea mult,se invata putin si avea multe fete”. La majoritatea orelor desena, pentru ca a descoperit ca are inclinatii mai mult spre partea umana, asadar dedica mai mult timp activitatilor extrascolare. Se considera un favorizat al sortii, pentru ca intotdeauna a obtinut ce si-a dorit in orice domeniu. Ei bine, daca e dupa mine, nici nu se putea altfel, pentru ca dupa cat am reusit sa il descopar, vad in el un tip extrem de ambitios, care are foarte bine punctat tot ce isi doreste de la viata, iar pentru a-si atinge scopurile, se daruieste in intregime. Niciodata nu se da batut, lucru pe care il apreciez foarte tare si incerc sa-i fur un dram din optimismul care ii e caracteristic. Niciodata nu vorbeste fara sa fie foarte sigur pe ceea ce spune si intotdeauna are grija la formulari. De ce am tinut sa precizez asta? Pentru ca in epoca vitezei, in care toti ne dorim zile de 48 de ore, nimeni nu mai acorda atentie exprimarii, cuvintelor si punerii lor in propozitii. Intotdeauna se face inteles prin ceea ce spune si reuseste sa transmita foarte exact informatia care ii este ceruta.

Mare iubitor de arta, de frumos, este unul dintre cei care inca mai frecventeaza regulat teatrele, operele si cinematografele. Ii place tot ce are legatura cu arta si cultura si incearca sa se tina la curent cu noile evenimente din oras. In ciuda faptului ca e un om hiper activ, cu o gramda de planuri, proiecte, are timp si pentru distractie si o face in stil caracateristic si foarte original.

Impreuna cu Florin Dobre si Ionut Sava, organizeaza periodic petreceri tematice, petreceri care strang un numar impresionant de personae. Nu s-au auzit pana acum decat cuvinte de lauda referitor la aceste seri, pentru ca totul e foarte bine stabilit de la bun inceput. Daca tot am ajuns la capitolul organizare, il mai laud cu organizarea diferitelor festivaluri complexe, tot in aceeasi formula.

Am mai observat ca e un tip care tine foarte tare la traditiile romanesti si ma bucura faptul ca e unul dintre putinii care au incredere ca se pot realiza lucruri deosebite si in Romania, crede in potentialul nostru si asta ar trebui sa fie un exemplu pentru toti cei care vor sa fuga la primul hop. Tind sa ii dau dreptate si sa sper la cat mai multi oameni asa ca el pentru o un proces de dezvoltare durabil al tarii. Te poti pierde alaturi de el in discutii dintre cele mai variate, pe teme diverse, pentru ca nu va interveni monotonia si mereu va gasi ceva de spus. E rezervat cu privire la viata sa privata, lucru pe care l-a invatat pe parcursul anilor. Spune ceva doar atunci cand e momentul, iar atunci o face pentru ca asa simte. Ia din jur doar lucrurile frumoase, cele care il fac sa avanseze si nu pleaca urechea rautatilor, pentru ca e constient ca asta e mersul lumii si ca e inavitabil sa faci ceva fara vreo critica.

Am intalnit un om deschis, foarte prietenos, iar cat timp am stat la povesti, am reusit sa trecem prin destul de multe subiecte (desi vizita la Bucuresti a fost relativ scurta), iar interactiunea mi-a confirmat ca omul pe care il stiam doar online e acelasi om deosebit si in realitate. Tine foarte tare la prietenii sai si intotdeuana vorbeste despre ei, iar cand lasa munca la o parte si e vremea sa se distreze…ei bine, chiar stie sa se simta de zile mari. Am descoperit un om al detaliilor, cu mult bun gust si energie debordanta. Tine foarte tare la aspectul lui si e echilibrat in tot ceea ce face. Incerc sa ma limitez, desi mi-e tare greu sa ma opresc din a vi-l prezenta asa cum il stiu eu. E doar o  mica parte dintr-un mare om, om care m-a lasat sa il cunosc si care a avut o rabdare de fier.

In fiecare viata de om sunt perioade si perioade, iar in viata personajului despre care va vorbesc e vorba de perioada in care se simte gol pe dinauntru si cauta sa se bucure de fiecare clipa frumoasa in parte, sa lase stresul, munca si grijile pentru maine si sa se ocupe mai mult de acele lucruri marunte care ii fac cu adevarat placere.

Ii place soarele si zilele calde, plimbarile in natura, sportul si povestile. Ii plac povestile, dar cele de calitate, pentru ca de vorbarie goala e plina lumea. Asteapta, pentru ca are motive sa fie rabdator si trece pe langa azi, la fel cum a trecut si pe langa ieri, cu aceeasi neincredere ca maine se va schimba considerabil, dar nu fara speranta.

Ii e dor de momentele care-au contat cu adevarat, de multumirea zilei de azi, de copilariile poate nesemnificative, dar atat de sincere, de jocuri pana seara tarziu in fata blocului, de oamenii care obisnuiam sa fim. Ii e dor sa fie nestiutor, intr-o lume in care toti sunt in aceeasi situatie, ii e dor de emotii si de priviri discrete, dar in acelasi timp de determinare si curaj.

Nu stie in ce sa mai creada, nu gaseste raspunsuri si nu-si mai face prieteni, daor cunostinte. Traieste fiecare clipa la intensitate maxima si se bucura de fiecare secunda ce-l surprinde intr-un mod placut, iar maine…lasa maine.



A venit primavara in fiecare suflet, chiar si cele inghetate se dezgheaza usor si chiar daca uneori isi mai ascund trairile, au macar un minim de moment in care-si permit sa se lase purtate de val, sa-si zambeasca dimineata in oglinda, ca mai apoi sa-si poata imbraca din nou costumele sobre de strada. E primavara in orice colt de natura, desi zapada inca mai persista pe alocuri si se incapataneaza sa ramana, sa ne-nfrigureze si sa nu ne permita sa renuntam la blanuri si cojoace.

E vremea sa-ti lasi sentimentele din lesa, sa nu-ti mai infranezi pornirile, sa iti dai voie sa alergi in tenisi, sa sari si sa-ti asezi ochelarii pe nas fara sa vrei sa asculti vreo remarca in jur.  Lasa putin seriozitatea pe planul secund, profita de fiecare raza rece de soare, incepe sa schimbi garderoba interioara si umple-ti trupul de voie buna si zambile. Ia cu tine mirosurile ce plutesc prin pietele pline cu flori de primavara si creeaza-ti propriul parfum, doar pentru tine si pentru nimeni altcineva.

E vremea sa te pui pe locul intai si sa lasi tot ce li s-ar parea altora semnificativ in background si sa-ti permiti sa le scoti de acolo doar cand vrei si ai nevoie de vreun detaliu de fundal. Indrazneste sa-ti colorezi viata si invata sa gandesti pozitiv.

Indragosteste-te o data la saptamana si renunta la obiceiul asta doar cand simti ca merita cu adevarat sa-ti lasi sufletul deschis, atunci cand ai o siguranta minima ca  nu va fi invadat fara scrupule. Invata sa iubesti pe o durata limitata de timp, autoimpune-ti termen de valabilitate al sentimentelor, iar cand expira, treci la produsul urmator. Opreste-te doar cand termenul de valabilitate pare a fi nelimitat si doar atunci cand aduce cu sine mai multe beneficii intr-un singur produs decat ar face-o 10 produse de acelasi tip in 10 saptamani diferite, probabil fiecare in parte cu intensitatea si bucuriile sale. Asculta muzica si da-ti voie sa dansezi propriul vals stangaci, in fata unui auditoriu care te incolteste. Lasa-ti adresa pe o banca in parc si asteapta sa ti se livreze buchete de flori si ganduri bune (adresa mea o gasiti la contact ) ).

Buna! Ma numesc, Loana. Nu Lorena, nu Liana, nu Ioana, nu Louana, nu Luana, nici macar Leona sau in alte zeci de feluri in care mi-a fost dat sa-mi aud numele strigat. Simplu, Loana, cu L mare de tipar.

De fiecare data cand cunosc o noua persoana si urmeaza introducerile, aproape ca-mi silabisesc numele, ca la gradinita si am mare grija sa se inteleaga L-ul de inceput. Chiar si dupa chinul asta de la prezentari, putine sunt persoanele care au si reusit sa ma strige pe nume dupa prima strangere de mana. De obicei in urmatoarele 10 minute, observ cum se evita pronuntarea numelui, ori pentru ca l-au uitat, ori pentru ca n-au inteles. Pana prin clasa a patra, colegii mei de generala nu stiau exact cum ma cheama, desi se facea prezenta zilnic. Tin minte ca intr-o zi, pana si doamna invatatoare s-a enervat si a scos un coleg la tabla si l-a pus sa imi scrie numele. Bineinteles ca numai Loana nu a iesit, iar doamna invatatoare a luat atitudine intr-un final si mi-a invatat colegii cum se scrie numele meu. De atunci a trecut mult si multa lume am mai intalnit. De multe ori mi s-a adresat o intrebare prosteasca ” De la ce Loana?”. Pai de la ce Andreea, de la ce Maria, de la ce George? Nu cred ca m-o fi botezat dupa vreun brand de masina sau un fel de mancare chinezeasca, pentru ca din cate stiu, ai mei nu au trait in satra sa-i tenteze sa ma strige “Mercedesa”. Ei bine, pana si la maternitate a fost o intreaga poveste cu numele asta, pentru ca moasele alea nu vroiau nici in ruptul capului sa-l treaca pe foaie. Maica-mea pe patul de spital nu reusea sa le convinga ca nu Luminita, Victoria, Gloria (inspiratie de la revolutie, ca mi-s nascuta fix pe 1 ianuarie 90) si nici Vasilica (dupa sf Vasile) nu trebuie sa treaca pe foaie, pentru ca doamnele erau nervoase si nu intelegeau de ce m-ar boteza Loana.  Ei bine, intr-un final se pare ca asa am ramas.

Legat de numele asta si de faptul ca e tare greu de digerat pentru unii oameni, am ajuns sa o las balta si uite asa de fiecare data cand chem un taxi sau fac o comanda la mancare, le fac intotdeauna pe numele Ana. Pentru ca Ana-i din trei litere si nu mai stau 3 minute in plus la receptor pana-i explic pe litere  cum se scrie Loana si nici nu am surpriza sa fi inteles gresit operatoarea, iar la livrare sa mi se spuna ca s-a facut comanda pe alt nume(respectiv Ioana s.a.m.d.). Ei bine, pana si aseara in oras am fost surprinsa sa aud ca ma numesc Ioana. Pe profesori am incetat demult sa ii mai corectez, iar cei care-mi citesc blogul si inca au dubii in privinta numelui meu, ma amuzati teribil.