Simtind disperarea mamei de-a nu da nastere unui baietel pe data de 13, Daniel si-a facut aparitia in data de 12 martie la maternitatea Constanta, acolo unde a si copilarit. E singur la parinti, iar relatia dintre ei e una extrem de frumoasa. Se simte sprijinit de familie in tot ceea ce face si nu isi aminteste sa fi avut vreo cearta notabila cu ai lui, lucru care spune foarte multe despre o persoana.  S-a dezvoltat frumos, iar ceea ce vreau eu sa prezint prin acest post, e omul de azi, cu toate calitatile sale (pentru ca la domeniul defecte, inca nu am descoperit mare lucru).

Il stiam din domeniul modei, domeniu in care se invarte de ceva vreme, insa spre surprinderea mea, am descoperit ca e extrem de pasionat de muzica. A trecut prin cateva proiecte muzicale, boy band-uri, dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor din motive precum “ca asa e in Romania” si stim cum se trateaza cam toate lucrurile.

Hotarat sa nu se dea batut si sa demonstreze ca valoarea intr-adevar isi poate spune cuvantul, si-a indreptat atentia catre un proiect solo, insa in timpul in care se tinea aproape de scena, viata a luat deciziile pentru el, iar in momentul de fata lucreaza la ambasada Frantei, activitate careaia ii aloca cea mai mare parte a timpului sau.

Treaba sa cu moda a venit cumva conjunctural si e mai serioasa aproximativ de un an, debutand la Iasi, la Romanian Fashion Week, unde a prezentat in exclusivitate pentru Irina Schroter men (colectie semnata Razvan Ciobanu). Prezentarile pentru bunul sau prieten Florin Dobre sunt cele care au urmat, dupa care incet-incet a ramas in aceasta lume frumoasa, completandu-si experienta zi de zi, ba prin prezentari,  ba prin shootinguri, workshopuri sau diverse evenimente. Probabil nu va imaginati, insa Daniel e un fost sportiv de perfromanta (da, a jucat fotbal de performanta timp de 10 ani), a fost instructor de fitness, chiar si antrenor personal. Momentant e student la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, specializarea Relatii Interne si Studii Europene.

Daca priveste putin in urma, atunci cand isi aminteste de liceu, se gandeste cu drag la orele de istorie si de terenul de sport. Motivele pentru care a ales sa studieze la un liceu cu profil real….ei bine, sunt oarecum neasteptate:” era in centru,se chiulea mult,se invata putin si avea multe fete”. La majoritatea orelor desena, pentru ca a descoperit ca are inclinatii mai mult spre partea umana, asadar dedica mai mult timp activitatilor extrascolare. Se considera un favorizat al sortii, pentru ca intotdeauna a obtinut ce si-a dorit in orice domeniu. Ei bine, daca e dupa mine, nici nu se putea altfel, pentru ca dupa cat am reusit sa il descopar, vad in el un tip extrem de ambitios, care are foarte bine punctat tot ce isi doreste de la viata, iar pentru a-si atinge scopurile, se daruieste in intregime. Niciodata nu se da batut, lucru pe care il apreciez foarte tare si incerc sa-i fur un dram din optimismul care ii e caracteristic. Niciodata nu vorbeste fara sa fie foarte sigur pe ceea ce spune si intotdeauna are grija la formulari. De ce am tinut sa precizez asta? Pentru ca in epoca vitezei, in care toti ne dorim zile de 48 de ore, nimeni nu mai acorda atentie exprimarii, cuvintelor si punerii lor in propozitii. Intotdeauna se face inteles prin ceea ce spune si reuseste sa transmita foarte exact informatia care ii este ceruta.

Mare iubitor de arta, de frumos, este unul dintre cei care inca mai frecventeaza regulat teatrele, operele si cinematografele. Ii place tot ce are legatura cu arta si cultura si incearca sa se tina la curent cu noile evenimente din oras. In ciuda faptului ca e un om hiper activ, cu o gramda de planuri, proiecte, are timp si pentru distractie si o face in stil caracateristic si foarte original.

Impreuna cu Florin Dobre si Ionut Sava, organizeaza periodic petreceri tematice, petreceri care strang un numar impresionant de personae. Nu s-au auzit pana acum decat cuvinte de lauda referitor la aceste seri, pentru ca totul e foarte bine stabilit de la bun inceput. Daca tot am ajuns la capitolul organizare, il mai laud cu organizarea diferitelor festivaluri complexe, tot in aceeasi formula.

Am mai observat ca e un tip care tine foarte tare la traditiile romanesti si ma bucura faptul ca e unul dintre putinii care au incredere ca se pot realiza lucruri deosebite si in Romania, crede in potentialul nostru si asta ar trebui sa fie un exemplu pentru toti cei care vor sa fuga la primul hop. Tind sa ii dau dreptate si sa sper la cat mai multi oameni asa ca el pentru o un proces de dezvoltare durabil al tarii. Te poti pierde alaturi de el in discutii dintre cele mai variate, pe teme diverse, pentru ca nu va interveni monotonia si mereu va gasi ceva de spus. E rezervat cu privire la viata sa privata, lucru pe care l-a invatat pe parcursul anilor. Spune ceva doar atunci cand e momentul, iar atunci o face pentru ca asa simte. Ia din jur doar lucrurile frumoase, cele care il fac sa avanseze si nu pleaca urechea rautatilor, pentru ca e constient ca asta e mersul lumii si ca e inavitabil sa faci ceva fara vreo critica.

Am intalnit un om deschis, foarte prietenos, iar cat timp am stat la povesti, am reusit sa trecem prin destul de multe subiecte (desi vizita la Bucuresti a fost relativ scurta), iar interactiunea mi-a confirmat ca omul pe care il stiam doar online e acelasi om deosebit si in realitate. Tine foarte tare la prietenii sai si intotdeuana vorbeste despre ei, iar cand lasa munca la o parte si e vremea sa se distreze…ei bine, chiar stie sa se simta de zile mari. Am descoperit un om al detaliilor, cu mult bun gust si energie debordanta. Tine foarte tare la aspectul lui si e echilibrat in tot ceea ce face. Incerc sa ma limitez, desi mi-e tare greu sa ma opresc din a vi-l prezenta asa cum il stiu eu. E doar o  mica parte dintr-un mare om, om care m-a lasat sa il cunosc si care a avut o rabdare de fier.

GIC…el e omul despre care am de gand sa va vorbesc. De ce l-am ales? Pentru ca in mod sigur nu pierde vremea aiurea si intotdeauna il prinzi cladind peste piatra de temelie. Nici nu mai stiu cum l-am cunoscut, cert e ca din prima clipa in care am vorbit parca ne stiam de o viata intreaga, iar Gicu (asa cum il mai numesc multi apropiati de-ai lui) e un om atat de deschis si plin de viata si idei, incat nu poate trece neobservat pe langa tine. Intotdeauna il gasesti cu zambetul pe buze, chiar si atunci cand poate ar simti nevoia sa se ascunda de lume si sa uite sa zambeasca. Asa e el, emana energie pozitiva, iar cand ai chef de povesti, ti-e mai mare dragul sa incepi sa insiri cuvintele.

Sa incepem cu inceputul. “De ce GIC?”, l-am intrebat eu si sunt sigura ca multi dintre voi aveti aceeasi curiozitate. Raspunsul e simplu: numele sau adevarat e Gozman Ionut Cristian, se intelege de unde vin initialele, nu? Dateaza de prin clas a 7-a, si a pornit de la un amic de pe la bloc.

De mic a avut o pasiune nebuna pentru muzica, nu neaprat ceea ce face astazi, dar cand te gandesti ca un copil la 5-6 ani lalaia Vivaldi in scara blocului, e totusi un inceput promitator. A trecut prin toate stilurile muzicale de-a lungul vietii si o recunoaste foarte deschis : “Da..pot zice ca am trecut prin tot ce putea trece un kidan la varsta mea.Eram curios ca si acum defapt, dar acum e altfel ghidata curiozitatea”. Pana prin clasa a 9a, si-a descoperit dragostea petnru muzica electronica(mergea mai mult pe trance in acea perioada), primul sau favorit recunoscut a fost Paul Van Dyk. Tot atunci, invitat acasa la un prieten care l-a initiat oarecum in “a face muzica” pe un programel simplu, a descoperit ca “iesea ceva unic”si si-a dat seama cam in ce directie se indreapta: a inceput sa cumpere si sa incerce toate softurile de produs muzica, pana la cele care se utilizeaza in ziua de azi. Cand intr-un final a avut cateva piese, mergea cu ele la un prieten(unul dintre cei 3-4 DJ Zalauani) sa i le puna in cafeneaua in care lucra (care pe vremea aia era singurul club al orasului), insa “mi le intoarcea tot timpul cu diverse obiectii care ma enervau pt ca erau adevarate…si asa am inceput sa ma autoeduc”. Desi nu se complacea in rolul de elev, marturiseste ca aceasta persoana “a fost unul din oamenii pe care i-am vazut ca profesor” si de la care a avut ce invata.

Primul contact adevarat cu DJ-eala, l-a avut tot prin liceu, cand prietenii sai l-au impins spre un concurs de DJ, numai pentru ca nu aveau loc de fumat si sperau ca Gicu al nostru e capabil sa-l castige, iar astfel studioul din care se puneau piese in timpul pauzelor avea sa devina noul loc de fumat. Toata lumea era castigata, ce sa mai? Ei trebuiau doar sa insiste, iar Gicu sa accepte propunerea “si zic hai sa incerc…si asa se asculta numai prostii in pauze”.

La concurs au fost 10 participanti, printre care o fata, Irina, care ii cazuse cu tronc unuia dintre organizatori, asa ca…”ce-ar fi daca am pune o fata ca dj?”, iar GIC s-a intors in clasa cu vestile proaste si orgoliul ranit.

Intre timp a venit o propunere, tot din partea prietenului-profesor despre care v-am povestit mai sus (dar hai sa-i spunem pe nume, Sergiu). Sergiu, ca despre el e vorba, l-a luat sub aripa sa intr-un club, iar treaba lui GIC era sa puna in deschidere in fiecare zi. Printre sutele de Cd-uri care veneau zilnic si din care trebuiau sa selecteze ce urmeaza sa puna la club, el simtea nevoia sa-si puna amprenta si intotdeauna “imi aduceam si eu cd’uri scrise cu slagare din winampul meu”. “Asta pentru 6 luni…zi de zi, seara de seara, eu eram lipit de Millenium(asta e clubul despre care vorbim) ca activitate de liceu. Imi urmaream visul!”. Dupa aceste 6 luni a urmat un an in care el si Sergiu puneau cot la cot, iar in anul asta a incercat  sa-si impuna stilul propriu, desi era foarte greu in randul tinerilor care nu vroiau sa accepte si altceva.

Intotdeauna a fost genul de om care a incercat sa se impuna si in final i-a reusit prin perseverenta de care a dat dovada de-a lungul timpului. Dupa 3 ani de rezident plus alte jucarii muzicale, se decide sa urmeze facultatea de muzica, asa ca a lasat experientele din Zalau si si-a urmat drumul in Oradea, “increzator ca o sa imi gasesc acolo dj boot”.

A inceput cu cea mai mare discoteca, un fost cinematograf. A inceput ca Mc primele luni, el avand o fobie a microfonului s’a autoprovocat acceptand jobul in distractie, pana cand si-a dorit sa puna si muzica, iar in momentul cand a pus mana pe aparat, cei care se ocupau pana atunci de chestiune, s-au simtit amentintati dand ultimatum patronului sa aleaga “ori ei, ori GIC”. Pleaca si de acolo, se indreapta spre un alt club mai mic pentru inca vreo 5-6 luni, dar renunta pentru ca “se punea accent pe prostie si nu imi convenea sistemul”. Inca vreo 2-3 cluburi, nimic conturat, pana primeste un telefon care vine cu o oferta, care si-a urmat cursul frumos, tot in orasul de bastina. Era vremea pentru “Old Jack Pub”! ” Am stat in pub vreo 3 ani rezident cu petreceri in fiecare weekend, dj invitati atat din tara cat si internationali, toate frumoase pana cand a inceput sa se stinga febra clubbing dupa o perioada asidua de invitati si schimbari muzicale”, cu multele incercari, sentimente de tradare si fenomenul muzical in continua decadere local, el renunta la rezidentiat in ultimul an de facultate.

E momentul ca dupa atatea suturi in partea dorsala, sa fie propulsat omul nostru, iar acum e momentul: “a aparut oferta de la OneFM, exact dupa ce termin cu facultatea si licenta. La o saptamana jumate m-am mutat in Bucuresti”. Ca si producator al radioului a invatat multe lucruri noi “si experienta de la One mi’a largit orizontul, in plus show’urile  prin tara mi-au alimentat, sa zic asa, visul..de Dj. Cel de productie electronica l-am alimentat altfel, prin studio-uri, sesiuni tarzii pe diverse piese, seri destul de intinse si relaxante in acelasi timp. Am invatat multe alte chestii care imi lipseau in Zalau pe partea de studio”. De acum numele de GIC era cunoscut pe scena de club ca producator, dj.

Cateva dintre piesele pe care inca le mai fredonam cu zambetul pe buze ii poarta semnatura sau serioaasa contributie. Sunshine a lui Dj Sava, No side effect cu Eftimie, ceva piese cu Rosario Internullo, colaborari cu Raul, remix la Surrender a lui Optick, care in anul 3 de facultate i-a oferit un post de productie full time la radio 21” dar nu am renuntat la scoala”. Ei bine, omul nostru, ale carui seturi le ascultam cu mandrie la One si ne laudam prietenilor ca-i consatean de-al nostru, a trecut prin multe si si-a demonstrat puterea de a aduce ceva nou in muzica si a reusit sa se impuna pe scena clubbingului romanesc.

Despre omul din spatele numelui, va spun ca e un tip de nota 10, cu o gandire foarte complexa, pasionat de numerologie, astre si sistemte neconventionale, persoana potrivita care iti poate recomanda la orice ora cate un documentar interesant. Ii place atat de mult muzica, incat de multe ori isi ia laptopul cu el la cafea, iar printre povesti, mai scoate cate un set. O ureche ii e intotdeauna plecata muzicii, iar cu cealalta reuseste sa intretina o conversatie inteligenta. Ii plac foarte mult animalele (isi iubeste la nebunie pisica) si, in ciuda faptului ca a demonstrat de atatea ori ca e un om cu un caracter puternic, are momentele lui de slabiciune, insa de fiecare data isi pastreaza calmul si zambetul pe buze. E simplu, vesel, plin de idei si multe proiecte de viitor. Ii vor iesi toate, pentru ca niciodata nu se da batut, iar noi avem ce invata din ce am insiruit mai sus.

Facebook. Aceasta retea sociala atat de cuprinzatoare, care dincolo de socializarea propriu-zisa, promovare si alte si alte facilitati pe care ni le ofera, poate ajunge pentru unii dintre noi, o adevarata capcana, care ne tine captivi zile la rand cu clickul mereu pe refresh, prinsi in viata asta virtuala, parand a fi ceea ce de fapt nu sunt cu adevarat. Insa….doar pentru cei ce nu stiu sa beneficieze de ce li se ofera si se pierd printre miile de aplicatii si jocuri, raman blocati in trecut si-si vizualizeaza pe-un perete viata lor imaginara, asa cum ar trebui ea sa fie. Pentru noi, ceilalti ( si-n continuare voi vorbi doar in numele meu din vaaaaaaasta mea experienta de viata), facebook este mai mult decat atat.

Trebuie sa recunosc ca intr-un fel, dependenta mea de aceasta retea sociala s-a agravat in ultima perioada, dar inca n-am ajuns in stadiul in care sa fie nevoie de tratament. N-as fi crezut niciodata ca prieteniile din lumea virtuala se pot transpune foarte usor in viata reala. Nu credeam ca explorand printre atatea profile, acceptand atatia prieteni in spatiul virtual ii voi accepta de fapt si in viata reala. Nu generalizez, inca-i mai filtrez, dar spre surprinderea mea, oameni care-mi impartasesc hobby-urile, oameni care de la un like au ajuns la un salut live, pentru acei oameni nu-mi voi trata dependenta.

De ce-am ajuns sa scriu despre asta? Pentru ca deja lumea mea reala este in completarea lumii virtuale. Pentru ca in ultima vreme nu o data mi s-a spus: “te stiu de pe facebook”. Pentru ca nu de putine ori mi s-a intamplat sa socializez virtual si sa primesc un salut real cand ma asteptam mai putin. Pentru ca “daca n-ai facebook, nu existi” si pentru ca o simpla prezentare, urmata de un feisbuc search, poate lega o prietenie, fara niciun moment de penibilitate. Asta doar daca nu esti old-school si inca-ti mai place sa comunici doar cu pana si condeiul.

Am ramas extrem de surprinsa, cand, stand pe malul marii aud un “salut!” in stanga mea. Imi intorc privirea, salut si eu politicos, dar intrebator in acelasi timp. El continua…: “tu esti Loana Vultur, nu?”. Eu inca-mi mai culegeam ochii, nasul, buzele de prin nisip si in incercarea de a-mi reveni din soc si de a-mi aranja o expresie cat de cat omeneasca pe fata, am aprobat pierduta. Omul s-a prezentat, mi-a strans mana si a continuat: “probabil te intrebi de unde te cunosc..”. Eu, nefiind in stare sa port o conversatie prea inteligenta, am aprobat din nou. Raspunsul sau a fost, exact cum va asteptati: “te stiu de pe facebook”.  Si uite asa a inceput o conversatie in spatiul real, intre doi oameni care n-au avut tangente decat online.

Alta intamplare recenta care m-a surprins, s-a petrecut fix vinerea asta la midi. Dansand in lumea mea, simt o mana pe umar. Ma intorc si nu-mi dadeam seama ce se intampla si in ce directie sa ma uit. Un chip pe care nu-l mai vazusem pana atunci, mi-a zis din nou:”te stiu de pe facebook! ti-am vazut pozele. Esti loana…ăăăăăăă Vultur?”. Fix eu eram, doar ca mult prea surprinsa de aceasta abordare. Vreti sa ma credeti sau nu, nu-mi mai amintesc ce am raspuns, stiu doar ca m-a bufnit rasul instant si ca am continuat sa dansez.

Am cunoscut oameni din Bucuresti, care atunci cand vin cu treaba prin Cluj, stiu sa dea un telefon si sa stabilim un loc de intalnire. Am cunoscut, oameni pe care-i stiam din vedere din diferite localuri si care incet-incet au devenit mai mult decat “feisbuc friends”. Incepand cu cei care au aceleasi preferinte muzicale, cu cei care se intalnesc in locurile pe care le frecventeaza, sfarsind cu cei din industria modei, facebook nu a facut altceva decat sa apropie relatiile dintre ei. Si nu-mi puteti spune ca acesta nu-i un atuu.

Plus cate si mai cate metode anti-plictiseala si notificari si RSVP-uri la evenimente cu guest-list, cu tot ce e nevoie de stiut. Cum sa nu ai cont de facebook inca?

Treaba-i simpla:

Pai imi place pentru ca-i maaaareeee si-i plin si-i agitat.

Imi place pentru ca e capitala Romaniei si imediat un om civilizat de peste hotare, daca-i spui de Bucuresti, te poate localiza in Romania, dar tare ma tem ca daca-i zic eu de Zalau, o sa-nceapa sa ma-ntrebe daca avem electricitate si daca nu cumva traim in triburi.

Mi-i drag pentru ca e la o aruncatura de bat de mare si la o alta de munte. Asadar, weekendurile ti le petreci dupa preferinta, cand la soare, cand pe-o culme. Eu din Cluj unde fug in weekend? Acasa, ca-s doar 80 de kilometri, “ca-ti face mami ceva bun de mancare” (replica asta o dezvoltam mai incolo).Dar sa revin la Bucuresti, capitala noastra “plina de tigani si de oameni rai”, dar pe care eu o iubesc atat de tare.

Pentru ca poti sa alegi unde vrei sa te situezi, pentru ca nu trebuie sa te obosesti de la saluturile la doi pasi, pentru ca daca iesi cu rolele in parc nu e o ciudatenie.

Imi place la Bucuresti, pentru ca-s cele mai bune facultati (aproximativ in toate domeniile) , cele mai tari cluburi (dupa Midi ) ) si cela mai multe evenimente.

Imi place, pentru ca acolo migreaza cam toti oamenii de valoare, de prin toate domeniile, din fiecare coltisor al tarii.

E Bucuresti, e aglomerat, e cu absolut tot ce vrei in el si cu posibilitatea de-a alege in voie.

Pentru ca in capitala se intampla tot si pentru ca voi cei de acolo iubiti ardelenii. Nu ma plang de Cluj, il iubesc prea mult sa-i reprosez ceva, doar incerc sa subliniez ca oricat mi-ati zice voi de rau de Bucuresti, pentru mine tot micul Paris ramane.