Sambata, 10 septembrie, au avut loc zilele comunei Treznea si cu ocazia acestei serbari, s-a luat decizia de a realiza un monument in cinstea eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale. Daca rasfoiti putin niste carti de istorie, va veti reaminti importanta satului Treznea pe aceasta scena.

Asadar,  deschiderea serbarii trebuia facuta cu sfintirea locului unde va urma sa fie ridicat acest monument. Ei bine, eu am fost incredintata cu realizarea conceptului pentru acest monument, fapt care m-a onorat si m-a motivat foarte tare in munca mea. Am gandit doua variante, pe care mai apoi le-am prezentat, iar din cele doua variante, in urma votului s-a ales varianta ce urmeaza a fi realizata.

Acest proiect este prima mea realizare pe plan profesional, desi deocamdata sunt abia la jumatatea drumului. Ma bucura faptul ca acesti oameni au avut increderea necesara in mine, incat sa-mi ofere libertatea de a duce la bun sfarsit conceptul pe care m-am propus, fara sa-mi puna piedici si fara sa vina cu obiectii sau alte idei. Asa mi-as dori sa fie tratat orice arhitect caruia i se propune un nou proiect, insa din pacate, azi sunt mult prea putini aceia care pot sa-si realizeze conceptele propuse fara alte obstacole. Eu, am avut norocul de a ma afla printre cei putini inca de la primul meu proiect important si mi-as dori ca si de acum inainte sa dau peste beneficiari care sa-mi acorde increderea si libertatea de exprimare de care am nevoie.

Odata cu primul meu proiect, a venit si primul meu discurs in domeniu, in fata unui auditoriu ales. Cu emotii, impleticiri pe ici pe colo, cam asa a fost:  http://www.youtube.com/watch?v=03nTvKp_BQI .

A venit momentul! Momentul ala indelung asteptat si care m-a tinut departe de a posta chestii inteligente pe blog, m-a obligat sa-mi cronometrez minutele de pauza si orele de somn prelungite, momentul ala pe care il asteptam in fiecare minut cand ma uitam inspre cursuri si de fiecare data cand mi se lansau diverse invitatii. Momentul la care visam in perioada TIFF-ului, pentru ca n-am resit sa vizionez niciun film la festival si multe altele. E vacantaaaaa! Si ma bucur atat de tare, incat nu-mi gasesc cuvintele si termenii de comparatie. Ideea e ca sunt pe deplin fericita ca de maine, pentru 3 luni voi face exact ceea ce vreau sa fac, fara sa-mi impuna nimeni nimic, ma voi trezi exact la cat vreau, voi uita de cafea, sau daca voi savura cate una va fi doar pentru savoare si nu pentru necesitate. A trecut sesiuneaaa, a doua dubla sesiune, care mi s-a parut infinita. Manifestarea mea de dau pe afara de bucurie vine poate si din faptul ca ziua ce tocmai a trecut a fost extrem de plina: doua proiecte si un examen, toate astea dupa o noapte lunga nedormita. De fapt, dupa 24 de ore de nesomn sa mergi direct la predare, sa-ti asezi plansa printre primele ca sa ajungi si la cea de-a doua predare si sa mai apuci sa dormi doua ore macar inaintea ultimului examen, sa-ti mai recapti putin din puteri si memorie. Ei bine, ma simt minunat ca toate astea-s gata si chiar daca-mi pica ochii in gura de somn, refuz sa dorm doar pentru a-mi prelungi sentimentele astea de eliberare si usurare ce ma incearca. Sa inceapa vara,nu?

Iata-ma pasita-n noul an, cu inca un an adaugat la prefix, cu multe mailuri care vor sa-mi prezica viitorul Capricornului din mine pe tot parcursul anului 2011 si cu o noua lista de “to do”-uri.

Anul ce-a trecut, a trecut atat de repede, incat abia m-am simtit “ca la 20 de ani” cum zic aia de la Voltaj, dar a fost un an atat de plin si atat de frumos, ca parca mi-e teama de 2011. Am facut de toate, am fost peste tot, dar realizarea cea mai mare petnru mine e ca am cunoscut o multime de oameni noi, frumosi, interesanti si plini de viata.

Tot o “cea mai mare realizare” e faptul ca sunt studenta la doua facultati (pana anul trecut eram doar la arhitectura, iar acum ma mandresc si cu facultatea de Comunicare si PR) si sper sa ramana in stadiul de mare realizare si dupa sesiune.

Referitor la blog, cea mai mare multumire mi-o aduc aprecierile din toate colturile tarii si faptul ca pasiunea mea pentru scris mi-a adus in jur oameni frumosi, subiecti ai articolelor mele in derulare. Oamenii valorosi, cei care nu stau degeaba vor fi mult mai prezenti anul aceste pe blog si-i veti cunoaste asa cum ii percep eu (si credeti-ma ca-i nevoie de multe discutii cu o persoana, pana sa iasa un articol din care va pot face oficial cunostinta cu acel cineva).

Pot sa spun cu incredere ca anul 2010 a fost unul a redescoperirii mele personale si ca intr-adevar a fost unul de referinta. Am crescut, datorita oamenilor din jurul meu (cu toate bune si cu toate mai putin bune), am revenit cu picioarele mai pe pamant, mi-am actualizat vechea mea pasiune petnru moda si-am alimentat-o dedicandu-i multe evenimente si discutii cu persoane care-mi impartasesc sentimentele.

Am experimentat si pe plan sentimental si chiar mi-a prins bine tot ce am avut de invatat, la fel si perioadele in care va ofeream motive pentru care  “indragosteala nu e buna” si alea de pauza, in care puneam socializarea si petrecerile pe primul plan. Horoscoapele ma ameninta ca 2011 mi-a rezervat ceva special si nu stiu daca sa ma bucur de veste sau nu.

Hai 2011, continua constructia inceputa de anul ce-a trecut!

Intr-o stare ca cea de moment, una care prefer a NU fi dezvaluita, am hotarat ca e un moment prielnic sa ma desconspir aici, pe site, pe blog, pe loana.ro. De ceva vreme nu am mai postat nimic. Nu din cauza lipsei de idei, ci din cauza lipsei timpului de petrecut online. Nu ma plang ca-s ocupata si ca mi-s persoana importanta, ma plang doar ca nu am atat timp de scris pe cat mi-as dori, ca nu va ofer atat de mult timp sa-mi alocati pe internet pe cat ar trebui. Desigur, ar fi mai mult decat favorabil sa scriu zi de zi, sa ma comentati zi de zi, sa am un blogroll impresionant si sute de commenturi, dar nu in momentul de fata. Poate in viitor voi fi mai activa, poate o data in viata voi participa si eu la roboglfest. Nu ca-i un must-have, doar pentru mandria mea de bloggerita. Momentan, nu ma simt pregatita sa concurez cu cei aflati acolo, cap-de-afis, daca pot sa ii numesc asa, pentru ca ei sunt cei cu page rank mare (de curand am aflat si eu cu ce se mananca treaba asta), cu vizitatori unici pe zi, mai multi decat acumulez eu in decursul unei saptamani. Pot sa o mai lungesc pe tema asta putin, dar oricum va trebui sa recitesc tot ce am scris aici, datorita, ori din cauza LA faptu’ ca nu mi-s in stare sa leg frazele cum trebuie si voi avea nevoie de corecturi after finalizare. Poate-mi pun coelgele de convietuire sa ma corecteze, in cazul in care-mi termin repede ideile de insirat, dar….poate nu. Pe riscul meu, voi posta cuvant cu cuvant ce scriu acum si aici.

In aceasta seara, o seara dedicata exclusiv colegilor arhitecti, am avut parte de multe  (poate de prea multe) povesti si vapori de alcool, care de altfel m-au determinat sa vin acasa si sa nu dorm, ci sa postez un articol nou. Numiti-l articol, faceti-mi favoarea asta, va rog! Iar apropo de articol, apropo de jurnalism, un om cu un nume sonor in a noastra Romanica, un om care face rainting seara de seara, m-a dezamagit profund. E un agramat. Pe twitter si pe blog si in toate zielele lui. Mai bine traia cu emisiunea sa, decat sa incerce socializarea in online la 36 de ani ai lui, in care se pare a nu fi a avut macar vre-un contact cu cratima si scrisul. E mult mai ok cand vorbesti, ca nimeni nu verifica numarul de “i” cand articulezi, ori locul cratimei. E vorba despre Dan Capatos, care nu numai ca nu scrie infect, dar o si pune la vedere cu mandrie. Am avut o tentativa de link exchange, dar asta s-a intamplat la primul articol. Pacat ca a deviat atat de mult de la emisiunea sa cu raiting de invidiat si s-a hotarat s-o mai dea si-n bloggereala.Ok. Il las in plata lui, c-o mai fi avand multi fani la numar, care trec cu vederea cratimele puse ne-la-locul lor.

Trecand la seara mea, o seara in care s-a vorbit despre sex mai mult decat pot neuronii mei s-o duca, ma declar a fi invingatoare. Am rezistat, ba chiar am ras si m-am simtit bine. Dupa un semestru si ceva, mi-am descoperit o parte din colegi, asa cum sunt ei, in afara stresului de la predarile de proiecte. Chiar mi-a placut. Voi mai experimenta o seara-n town, doar eu si colegii de semigrupa. La intoarcerea la domiciliu, am fugit sa prind 35u’, singura linie pe care o stiu din Cj si am renuntat a mai cauta localuri fel-de-fel. M-am lasat pe mana lor, dusa intr-un loc, pe care, cu scuzele de rigoare, nu imi sta in putinta sa il transpun aici (nu i-am putut retine denumirea), stiu doar ca e vorba de o moneda maghiara de prin ’70, unde cica Absithul e foarte ieftin. Am ras si-am vorbit ca-ntre colegi, am ajuns acasa, fetele mi s-au distrat de starea mea de spirirt, iar acum…e vremea sa dorm. Maine merg la cursuri. De la 8. Sunt elev constiincios.

La revedere.