Uitam sa iubim, uitam sa zambim, uitam sa aratam bunavointa, uitam ca trupul nostru nu inseamna doar fizic, ne uitam sufletele in cufere invechite, incuiate cu zeci de lacate si uitam toate cheile si momentul in care le-am pierdut pe drum. Invatam sa tacem, invatam sa ascundem, invatam sa nu traim ci sa mimam un trai ce ne convine, invatam sa pastram aparentele, iar daca nu ne convin, invatam sa falsificam, sa omitem adevarul pentru ca poate il consideram prea dureros de real.

Uitam sa comunicam, invatam sa vorbim sistematic, sa gandim, uitam de impulisivitate si sentimente, invatam tehinica autocontrolului, pe care o exersam zi de zi, pana in momentul in care ajungem la perfectiune si uitam ca nu am fost rationali dintotdeauna. Uitam sa ne amintim, invatam ca amintirile dor de cele mai multe ori, tocmai pentru ca sunt atat de frumoase. Invatam sa le uitam, inchidem albumele din ce in ce mai rar, refuzand sa mai stergem macar praful depus si invatam sa ignoram. Invatam slabiciunile celuilalt, uitam care-i sunt calitatile, invatam cuvinte care dor si daca se poate vom scoate complimentele din dictionarul uzual. Pastram doar complimentele care puse la bataie ne vor conduce exact acolo unde vrem sa ajungem, uitam ca sunt fara fundament si nu ne pasa. Invatam sa uitam si uitam sa ne-amintim. Ne vrem reali, desi suntem simpla fictiune.