Fiecare dintre noi, fetele, de pe vremea cand ne jucam cu papusile in fata blocului, ne imaginam cuplul perfect. Imediat dupa jocuri a urmat perioada in care credem in povestile cu zane si Feti Frumosi, iar mai apoi ne-am dat seama ca lucrurile nu sunt chiar asa. Cineva-mi spunea ca iubirile de liceu sunt unice si ca niciodata nu vei mai simti la fel. Pe masura ce crestem, suntem tot mai rationali si poate ca uneori aceasta rationalitate dauneaza…dauneaza grav. Suntem rationali, suntem pesimisti, refuzam sa mai speram  si sa mai avem asteptari, renuntam la vise si le randem in fata celor ce inca mai cred si ne mintim spunandu-ne ca sigur starea aceea de bine e mimata. Ei bine, am trecut si eu prin toata splendoarea acestei etape, refuzand sa mai cred ca voi mai simti ceva atat de puternic incat sa-mi taie pofta de mancare. Am refuzat si am gandit rational, in consecinta am si actionat rational. Se spune ca nu e bine sa asculti in totalitate de inima, insa v-as sfatui sa nu ascultati nici de minte in prea mare masura.

Si daca tot am ajuns in zona asta, trebuie sa recunosc ca vreau sa-mi desprind putin talpile de pamant si vreau sa  incetez sa gandesc in perspectiva. Prinsa intr-o discutie, in urma cu aproximativ o saptamana, m-am surprins chiar pe mine afirmand ca, Da!, eu inca cred in iubire si in toata gama de stari generate de acest sentiment. Sunt convinsa ca atunci cand il/o vei vedea pe strada si vi se vor intersecta privirile…va exista ceva in aer si acea chimie despre care auzim ca se vorbeste atat de mult nu e doar poveste. De asemenea cred ca in mare masura totul depinde de imprejurari, cunostinte si curaj, insa raman cu convingerea ca atunci cand  dai nas in nas cu acest sentiment frumos, nu vei mai cauta raspunsuri, pentru ca deja le vei avea pe toate, iar cel de langa tine, cu toate calitatile si defectele sale, te va face sa zambesti ori de cate ori  vei fi incruntat. Dupa o zi plina, poate nu foarte placuta, vei vrea sa ti se intinda niste brate in care sa te arunci si sa te simti protejat, sa fii inteles si la randul tau vei avea rabdarea sa asculti, sa va contraziceti si in final sa radeti. Chiar cred ca oricare dintre noi, cu scuturi oricat de puternice in aparenta, ar trebui sa se mai desprinda de ratiune si sa isi permita sa creada ca poate dragostea nu e numai in filme. Stiu ca multi ma vor contrazice, insa acei multi cred doar ca au oboist si au hotarat sa se complaca unei situatii, din teama impusa de societate ca e bine sa te stabilesti, altfel “nu te mai ia nimeni”. Prostii! Societatea noastra e o mare minciuna si mi-e greu sa nu vad transformarile din noi, mi-e si mai greu sa nu ma las influentata, insa ma bucur ca inca mai am vechile mele momente de luciditate, care ma mai trag la raspundere. Vreau sa mi le pastrez, insa ma tem ca treptat se vor sterge, ca si cand nu ar fi existat vreodata. Mi-e teama, insa imi asum acest risc. Primiti sfatul meu si permiteti-va sa visati:it’s for free.