Semne de intrebare care se insira in fata ochilor tai ca un sir nemarginit de soldati aliniati. Uneori, in viata e mai bine sa fii nestiutor, sa ramai inchis intre o mana de oameni, un oras modest si casa ta de mic copil.

Pe masura ce inaintezi in varsta si incepi sa strangi din ce in ce mai multe maini, sa reti tot mai multe nume, cauti sa cunosti locatii noi pe harta, incerci sa-ti dai seama ca orasul ti-a ramas in urma si cauti unul tot mai mare si mai agitat. Ei bine, odata cu evolutia asta (pentru ca, Da!, sunt sigura ca fiecare dintre voi considerati ca nu ati stat pe loc), vin si multele semne de intrebare, apare nesiguranta si din ce in ce mai multe dezamagiri. Realizezi ca sentimentele sunt doar acelea pe care le-ai cunoscut in copilarie si ca pana si cei mai vechi prieteni se schimba si uita de ele, te lovesti de pareri care vor sa te tina pe loc, de rautati care se ofera gratuit la orice colt, doar pentru a-ti smulge licarul din priviri. Inaintezi cu fruntea sus si-ti spui ca a fost doar o zi mai proasta. Sau poate o luna, ori un an, dar ca toate isi vor reveni la cursul normal. Astepti oamenii aceia in care credeai, muncesti si speri in lucruri bune, vrei sa crezi ca lumea asta nu e chiar atat de urata cum se vede la televizor. In zadar atata chin, e doar o iluzie care te ajuta sa vezi ziua de maine intr-un alt fel. Te face sa crezi ca azi a trecut asa, dar ca maine va fi altfel, o zi insorita pe timp de ploaie. Munca, teluri atinse, prestigiu, insa fericirea unde ne e? Ori traim dupa sintagma “cumparam fericirea de pe eBay”? Altfel e destul de greu sa o atingi, pentru ca daca vrei sa faci ceva, in fiecare zi vor axista cei care se preocupa mai degraba de betele roatelor altora, decat de avansarea in propriile proiecte. Auzi atat de multe neadevaruri intr-un timp atat de scurt, primesti atat de multe palme si realizezi ca doar atunci cand esti de folos, contezi, incat stai sa te intrebi care sunt reperele tale…dupa ce ar trebui sa te ghidezi? Oare cat la suta dintre toate complimente vin natural si oare ce genereaza atata rautate?

M-am saturat sa vad in jurul meu doar copii ale lucrurilor care par in trend, m-am saturat de oamenii care nu hotarasc pentru ei, ci pentru mersul societatii, la fel cum m-am saturat de falsele socializari si aspiratii inalte de pe urma altor nume. Intotdeauna am ales sa spun lucrurilor pe nume, insa azi mi-e mai greu ca oricand sa fac asta, pentru ca am realizat ca uneori e indicat sa taci, sa rabzi si sa incerci sa faci compromisuri. Insa ma intreb…la ce bun sa ne jucam rolurile cu atata iscusinta? De ce nu am putea sa ne intalnim pe scena vietii fara sa interpretam vreun rol? Ne e teama ca vom fi judecati? Ne e teama ca cel ce va continua actoria va avea mai mult de castigat decat noi? Pentru ca vom cadea in extrema in care scopul nostru va fi demascarea actorilor, urmata de depresia de dupa pentru ca nu vom reusi sa dam toate mastile la o parte? Pentru ca…e mai convenabil sa continuam in felul acesta, ne e mai usor sa tratam totul ca o simpla piesa de teatru.

Intotdeauna am sperat ca voi fi eu cea care va reusi sa schimbe ceva in sensul asta, am trait cu siguranta ca voi fi mereu inconjurata de oameni care-si vor dori acelasi lucru, care nu se complac in existenta lor de zi cu zi…insa ma apuc de lectii de actorie, ca mi-e vremea sa las visele de copil pentru cei din urma.



A venit primavara in fiecare suflet, chiar si cele inghetate se dezgheaza usor si chiar daca uneori isi mai ascund trairile, au macar un minim de moment in care-si permit sa se lase purtate de val, sa-si zambeasca dimineata in oglinda, ca mai apoi sa-si poata imbraca din nou costumele sobre de strada. E primavara in orice colt de natura, desi zapada inca mai persista pe alocuri si se incapataneaza sa ramana, sa ne-nfrigureze si sa nu ne permita sa renuntam la blanuri si cojoace.

E vremea sa-ti lasi sentimentele din lesa, sa nu-ti mai infranezi pornirile, sa iti dai voie sa alergi in tenisi, sa sari si sa-ti asezi ochelarii pe nas fara sa vrei sa asculti vreo remarca in jur.  Lasa putin seriozitatea pe planul secund, profita de fiecare raza rece de soare, incepe sa schimbi garderoba interioara si umple-ti trupul de voie buna si zambile. Ia cu tine mirosurile ce plutesc prin pietele pline cu flori de primavara si creeaza-ti propriul parfum, doar pentru tine si pentru nimeni altcineva.

E vremea sa te pui pe locul intai si sa lasi tot ce li s-ar parea altora semnificativ in background si sa-ti permiti sa le scoti de acolo doar cand vrei si ai nevoie de vreun detaliu de fundal. Indrazneste sa-ti colorezi viata si invata sa gandesti pozitiv.

Indragosteste-te o data la saptamana si renunta la obiceiul asta doar cand simti ca merita cu adevarat sa-ti lasi sufletul deschis, atunci cand ai o siguranta minima ca  nu va fi invadat fara scrupule. Invata sa iubesti pe o durata limitata de timp, autoimpune-ti termen de valabilitate al sentimentelor, iar cand expira, treci la produsul urmator. Opreste-te doar cand termenul de valabilitate pare a fi nelimitat si doar atunci cand aduce cu sine mai multe beneficii intr-un singur produs decat ar face-o 10 produse de acelasi tip in 10 saptamani diferite, probabil fiecare in parte cu intensitatea si bucuriile sale. Asculta muzica si da-ti voie sa dansezi propriul vals stangaci, in fata unui auditoriu care te incolteste. Lasa-ti adresa pe o banca in parc si asteapta sa ti se livreze buchete de flori si ganduri bune (adresa mea o gasiti la contact ) ).

De ieri incoace, atunci cand ma uit in oglinda, de cele mai multe ori tind sa nu recunosc ca-i vorba de aceesi persoana. Asta pentru ca in urma unei scurte vizie la salon (de aproximativ 8 ore), m-am intors acasa c-o noua Loana la volan. Ei bine, inca mai simt nevoia sa ma uit prin toate vitrinele pe langa care trec, sa ma conving ca eu mi-s aia c-o portocala in loc de cap si incet, incet sper sa reusesc sa ma acomodez. Dupa cum probabil intuiti, sunt mai portocalie-n cap ca toate portocalele si morcovii de pe pamant. Daca m-ar auzi stilistul meu ca la superbul aramiu din paru-mi de matase ii atribui comparatii cu niste fructe exotice, n-ar fi tocmai o bucurie. Bine ca nu-s visina putreda, sau cine stie ce alte smochine.

Lasand gluma la o parte, am hotarat ca e vremea unei schimbari si mi-am facut curaj sa experimentez. Recunosc, inca nu mi-am revenit total din soc si se mai intampla sa ma speriu cand trec pe langa oglinda, insa ma bucur de alegerea facuta. Am ajuns la salon in minte cu 2 idei, iar dupa o discutie cu stilistul si dupa ce au crapat toate oglinzile din coafor cand m-am infatisat blonda decolorata, am acceptat sfaturile ce mi s-au dat si m-am reinventat.  Reactiile starnite de noul  meu look au fost dintre cele mai neasteptate. Prietenele mele au fost de-a dreptul socate, mai ales ca nu prea obisnuiesc eu sa recurg la astfel de schimbari drastice si tinand cont ca am avut grija sa le anunt ca nu am schimbat mai nimic fata de cum am plecat de acasa. O parte din colegii d e la facultate au amutit, altii ma tot intrebau ce am patit, fetele ma intrebau oare cum de m-am hotarat sa ma deschid atat de tare, iar mama….ei bine mama, mai-mai ca a inceput sa planga cand am ajuns azi acasa si sa-mi zica sa merg inapoi, ca-mi da ea bani, numai sa-mi revin la normal. Surprinzator, tata a acceptat mai usor, ba chiar ii place in cele din urma. Incet, incet si mama se acomodeaza si nu ma mai trimite de acasa, ma recunoaste si asa morcoveata, iar pana duminica garantez ca n-o sa mai vrea sa mai fac vreo schimbare la culoarea actuala.

Inca mai astept reactii, ca tare-mi place perioada asta de proba, pana se obisnuieste toata lumea si se linistesc apele.

Femeie! Tu, aia care-mi citesti randurile: La multi ani!

Barbatule! Daca esti si tu pe aici in asta zi, fugi repede la femeile din viata ta si spune-le ca sunt frumoase si ca oricat de rele-s cu toate cicalelile si fixurile lor, tu le iubesti, le iubesti pentru ca doar ele te pot face sa zambesti din toata inima. Daruieste-le flori, flori de primavara, fa-le complimente, pentru ca azi  le merita pe toate, ca doar ele stiu cat au stat in fata oglinzilor de dimineata. Si-au sacrificat jumatate de ora de somn in plus, doar sa poata radia, si-au ales hainele cu grija, s-au machiat mai cu rabdare ca de obicei…pentru ele, pentru tine.

Azi e soare, cel putin in Cluj, dar sorele de aici e pentru fiecare bucata feminina din lume si pentru fiecare zambet unic in parte. Pune culoare pe tine, lasa rautatile in valiza de sub pat si lasa cantecele frumoase si freziile sa te imbete! Femeie, esti frumoasa! O zi de 8 martie senina ! La multi ani!

De multe ori in viata esti pus sa faci anumite alegeri, sa iei niste decizii de care probabil, constient sau inconstient iti atarna desfasurarea restului vietii. Trebuie sa te gandesti daca e bine, daca e rau, daca e logic, daca e rational, daca inima e inaintea mintii sau mintea inaintea inimii, daca zambetul natural sau expresia controlata sunt potrivite unor anumite situatii. Daca sa faci cunostinta, daca sa mergi mai departe, daca sa astepti o luna, daca sa treaca un an, daca sa dai la facultate, daca sa mergi afara, daca sa te distrezi sau sa alegi sa fii serios, daca sa asculti manele sau rock, ori daca vrei sa dormi sau sa iesi in oras.  Vine vremea cand clasifici oamenii din viata ta, cand tragi concluzii, cand lasi aparentele sa-ti spele mintea, cand judeci fara sa intrebi sau sa asculti, cand asculti fara sa-ti pese, cand iti vezi de drumul tau si uiti de ce se intampla in jur. Se intampla sa-ti dai cu stangu-n dreptu’ si sa ai regrete, ca mai apoi sa-ti dai seama ca nu e bine sa regreti nimic, pentru ca fiecare experienta, cat o fi ea de neinsemnata sau de neplacuta, te-a adus pe drumul ep care esti acum, iar tie iti place ce vezi in oglinda. Acum nu ma refer la ambalajul si cosmeticele ce le observa orice strain pe strada, ci la tine cu masca aruncata in cosuld e gunoi. Esti mai puternic, pentru ca ai crescut si ai invatat cum sa fii, pentru ca n-ai facut intotdeauna alegerile corecte, pentru ca ai ales sa gresesti si pentru ca ti-a parut rau de atatea ori.  Ai invatat sa-ti fie bine, pentru ca stii cum e sa fie si altfel si te-ai bucurat mai tare, doar pentru ca ai si plans uneori. Se intampla zi de zi sa spui da sau nu, sa nu stii,s a te intrebi si sa fii confuz. Se intampla zi de zi sa cauti raspunsuri si sa nu le primesti. Ai sa le primesti atunci cand te vei astepta mai putin, iar atunci probabil nu vei mai avea nevoie de ele, vor trece pe langa tine.

Asa e-n viata, nu ti se intampla intotdeauna ce ti-ai dori ( ca sa-mi citez colegii de la proiectare de azi ) ).

Am facut-o si pe asta! Azi dimineata m-am trezit, mi-am deschis laptopul si da, m-am logat pe facebook. Vad la top news ca Radu Neag are ceva vesti pe blog, mai vad Botezatu in titlu si intru de curiozitate. Vad acolo ceva concurs, o cina cu Bote, in cazul inc are strangi ceva likeuri la o poza de-a ta. Am dat sa inchid cand deodata mi se aprinde un filament si incep sa rad de una singura. Dupa vreo 5 minute de ras, astept sa iasa prietena mea de la dus sa ii impartasesc ce-mi poate capu’. Vorbesc cu inca vreo 3 prieteni, radem bine la imaginearea cadrului cinei si am zis s-o incerc si pe asta. Uite-asa ma aflu eu acuma in concurs sa iau cina cu Botezatu si deja ma distrez pe cinste. ) Asadar, voi trebuie sa ma ajutati sa mananc o ciorba de fasole cu ciolan in compania lui Botezatu, iar eu v-as ramane vesnic recunoascatoare pentru fiecare vot/click/like (ce o fi). Hai sa vedem daca iese ceva din taota treaba asta!

Va invit la un click http://apps.facebook.com/concursimallcj/photo.php?photoID=131&vote=1, urmat de allow si vot!

In loc sa-mi fac bagaju’ ca un om normal ce ma consider, tinand cont ca peste aproximativ o ora jumatate pornesc la drum, m-am gandit eu sa va impartasesc de acum oroarea bagajeor. Ca m-am saturat sa le fac si sa le desfac de vreo cativa ani, aproape saptamana de sapatamana (uneori chair de cateva ori pe saptamana) e deja o rutina. Gravitatea situatiei sta in faptul ca dupa atata amar de experienta nu am invatat nimic: nu ma pot limita la un rucsac si intotdeauna car dupa mine vreo 2 valize pline pana la refuz ( ca da’ daca am nevoie de rochita aia rosie crosetata si n-o am la mine?). Pe langa alea doua valize care au fiecare in parte nevoie de metoda “fundului pe geamantan” ca fermoarul sa mai functioneze si sa le iinchida, cam de fiecare data mai car dupa mine si vreo doua-trei umerase cu sacouri/paltoane sau alte chestii anterior calcate, in scopul salvarii acestora de la sifonare si de a ma scuti pe mine de a folosi calcatorul mai mult decat e necesar. Ei bine, sa spunem ca partea asta cu facutul bagajelor mi-a intrat deja in mana si stiu exact ce am de facut – treaba merge relativ repede- si tinand cont ca ale mele cosmetice sunt deja in borseta lor(mai fac energie de timp si nu le mai strang pe toate de peste tot saptamanal – asa le car, asa le folosesc,asa le duc inapoi).

Pana acum avem asa: doua valize + umerase. Destul? Ei bine, avem una bucata laptop, care-mi dizloaca umarul de fiecare data cand il car mai mult de100 de metri, iar cand te gandesti ca-mi mai pregatesc ai mei inca o plasa din aia de Carrefour pliiiiina pana la refuz de-alde gurii, ei bine, ma intelegeti de ce am nevoie de hamal? Geanta mea daily cu necesare, n-o mai pun ca se intelege de la sine, iar aparatul foto cand e de excursie e de inteles ca nu trebuie sa lipseasca nici el.

Si uite asa poate o singura persoana sa umple un intreg portbagaj!  Fug, ca am de terminat niste bagaje.

Dupa luni de zile in care am tot asteptat Mantuirea din partea unuia mai priceput ca altul, m-am saturat sa mai astept o idee mareata, iar in asta dimineata, in loc sa invat cum mi-am propus, mi-am deschis frumusel Photoshopul si m-am pus pe treaba. Am avut vreo cateva incercari esuate de lucru (asta din cauza ca nu prea aveam habar cu ce se manancaa photoshopul), dar intr-un final mi-a iesit ceva. “Ceva”-ul ala va fi de acum logo-ul blogului, insa voi mai avea nevoie de vreo cateva dimineti in care va trebui sa muncesc cu totul altceva, ca sa fie pus la header si sa-l mai impart in stanga si in dreapta. Deocamdata, vi-l prezint in postul asta si-l las aici pentru o vreme.

M-aaaaaaaaaaaaaaaaam saturat! De culoarea rosie din toate vitrinele, de plusurile kitchoase, de inimioarele cu declaratii, de posturile de radio si de TV din data de 14.02, de toate promotiile voastre tampite si de toata prostia asta care ni se baga fortat pe gat. Nu sunt pro (se vede cu ochiul liber), dar nu sunt nici contra, cum probabil multi ati tras concluzia pripit. Tot ce cer de la natiunea asta indoctrinata peste putinta cu prostie crunta, nevinovata ca-si doreste sa fie ca cea “de afara”, e putin ( da PUTIN DE TOT) bun-simt si ratiune! Incetati cu maimutarelile astea televizate, cu declaratiile siropoase obligatorii, cu umplutul restaurantelor si consumatul oricarui fel de mancare in forma de inima, doar pentru ca-i data de 14. N-am nimic impotriva, iubiti-va oameni buni, dar faceti liniste! Iubiti-va asa cum stiti voi cel mai bine, dar nu trasnformati planeta noastra albastra, intr-una rosie, fluffy si moale. Cer putina educatie si autocontrol. Nu cred ca e impetuos necesar sa-ti atrunci toata iubirea pe tava asa dintr-o data, azi, ca e 14, sa dai bani grei pe cadouri fel de fel, pe excursii si cine romantice la restaurante de elita DOAR ca e Valentine’s day si sa te ingramadesti cu alti o suta/o mie ca tine in aceleasi locuri, grabit sa beneficiezi de ofertele tentante care va atrag ca pe soareci la cascaval. Nu mai bine (si acum vin in sprijinul relatiei tale pe care o imbalsamezi in frumoasa data de 14 a fiecarei luni februarie) alegi orice zi din an sa faci chestiile astea? Avantaje? 1.Ai intimintatea asigurata (ori ca alegi restaurantul ala de elita, ori ca preferi o excursie) – esti ferit de aglomeratie si te poti desfasura in voie fara multi curiosi in jur. 2.Vei fi imprevizibil si cu siguranta partenerul/partenera ta va fi mai mult decat placut surprins/a. 3. Florariile sunt deschise in orice zi a saptamanii si nu risti sa daruiesti niste ierburi ofilite, doar de dragul de-a bifa data in calendar. 4.Nu mai esti considerat un obiect pe spatele caruia se poate construi o intreaga campanie de promovare a unor produse in sfanta zi de sarbatoare. 5.Dai si tu dovada de un pic de self-respect, nu de alta, da’ in Romania ducem s-asa lipsa mare. Sa mai insir?

Iar acum sa trec la partea cealalta, care se face vinovata de indobitocirea populatiei, si anume media de toate felurile. De la orice post pipernicit de radio, pana la cel mai anemic post Tv, publicatie  locala, scolara, blog, twitter, pagina de facebook, inimioarele sunt PESTE TOT! Vad numai declaratii si promotii, sentimente, felicitari, cantecele, poezioare, prajiturele, ursuleti si fel de fel de idei afise, bannere care promoveaza sus si tare super-extra-mega sarbatoarea iubirii: ca doar o data-n an e Valentine’s day! Ei bine, sar sa va contrazic si sa va spun ca pentru mine e cand vreau eu sa fie, nu cand mi-o dicteaza americanii si la fel ar trebui sa fie pentru fiecare dintre voi care se bat cu pumnu-n piept ca iubesc cu mare forta si nu mai gasesc cai de exprimare.

Simplu, zi de 14 esti un business si cam atat!

GIC…el e omul despre care am de gand sa va vorbesc. De ce l-am ales? Pentru ca in mod sigur nu pierde vremea aiurea si intotdeauna il prinzi cladind peste piatra de temelie. Nici nu mai stiu cum l-am cunoscut, cert e ca din prima clipa in care am vorbit parca ne stiam de o viata intreaga, iar Gicu (asa cum il mai numesc multi apropiati de-ai lui) e un om atat de deschis si plin de viata si idei, incat nu poate trece neobservat pe langa tine. Intotdeauna il gasesti cu zambetul pe buze, chiar si atunci cand poate ar simti nevoia sa se ascunda de lume si sa uite sa zambeasca. Asa e el, emana energie pozitiva, iar cand ai chef de povesti, ti-e mai mare dragul sa incepi sa insiri cuvintele.

Sa incepem cu inceputul. “De ce GIC?”, l-am intrebat eu si sunt sigura ca multi dintre voi aveti aceeasi curiozitate. Raspunsul e simplu: numele sau adevarat e Gozman Ionut Cristian, se intelege de unde vin initialele, nu? Dateaza de prin clas a 7-a, si a pornit de la un amic de pe la bloc.

De mic a avut o pasiune nebuna pentru muzica, nu neaprat ceea ce face astazi, dar cand te gandesti ca un copil la 5-6 ani lalaia Vivaldi in scara blocului, e totusi un inceput promitator. A trecut prin toate stilurile muzicale de-a lungul vietii si o recunoaste foarte deschis : “Da..pot zice ca am trecut prin tot ce putea trece un kidan la varsta mea.Eram curios ca si acum defapt, dar acum e altfel ghidata curiozitatea”. Pana prin clasa a 9a, si-a descoperit dragostea petnru muzica electronica(mergea mai mult pe trance in acea perioada), primul sau favorit recunoscut a fost Paul Van Dyk. Tot atunci, invitat acasa la un prieten care l-a initiat oarecum in “a face muzica” pe un programel simplu, a descoperit ca “iesea ceva unic”si si-a dat seama cam in ce directie se indreapta: a inceput sa cumpere si sa incerce toate softurile de produs muzica, pana la cele care se utilizeaza in ziua de azi. Cand intr-un final a avut cateva piese, mergea cu ele la un prieten(unul dintre cei 3-4 DJ Zalauani) sa i le puna in cafeneaua in care lucra (care pe vremea aia era singurul club al orasului), insa “mi le intoarcea tot timpul cu diverse obiectii care ma enervau pt ca erau adevarate…si asa am inceput sa ma autoeduc”. Desi nu se complacea in rolul de elev, marturiseste ca aceasta persoana “a fost unul din oamenii pe care i-am vazut ca profesor” si de la care a avut ce invata.

Primul contact adevarat cu DJ-eala, l-a avut tot prin liceu, cand prietenii sai l-au impins spre un concurs de DJ, numai pentru ca nu aveau loc de fumat si sperau ca Gicu al nostru e capabil sa-l castige, iar astfel studioul din care se puneau piese in timpul pauzelor avea sa devina noul loc de fumat. Toata lumea era castigata, ce sa mai? Ei trebuiau doar sa insiste, iar Gicu sa accepte propunerea “si zic hai sa incerc…si asa se asculta numai prostii in pauze”.

La concurs au fost 10 participanti, printre care o fata, Irina, care ii cazuse cu tronc unuia dintre organizatori, asa ca…”ce-ar fi daca am pune o fata ca dj?”, iar GIC s-a intors in clasa cu vestile proaste si orgoliul ranit.

Intre timp a venit o propunere, tot din partea prietenului-profesor despre care v-am povestit mai sus (dar hai sa-i spunem pe nume, Sergiu). Sergiu, ca despre el e vorba, l-a luat sub aripa sa intr-un club, iar treaba lui GIC era sa puna in deschidere in fiecare zi. Printre sutele de Cd-uri care veneau zilnic si din care trebuiau sa selecteze ce urmeaza sa puna la club, el simtea nevoia sa-si puna amprenta si intotdeauna “imi aduceam si eu cd’uri scrise cu slagare din winampul meu”. “Asta pentru 6 luni…zi de zi, seara de seara, eu eram lipit de Millenium(asta e clubul despre care vorbim) ca activitate de liceu. Imi urmaream visul!”. Dupa aceste 6 luni a urmat un an in care el si Sergiu puneau cot la cot, iar in anul asta a incercat  sa-si impuna stilul propriu, desi era foarte greu in randul tinerilor care nu vroiau sa accepte si altceva.

Intotdeauna a fost genul de om care a incercat sa se impuna si in final i-a reusit prin perseverenta de care a dat dovada de-a lungul timpului. Dupa 3 ani de rezident plus alte jucarii muzicale, se decide sa urmeze facultatea de muzica, asa ca a lasat experientele din Zalau si si-a urmat drumul in Oradea, “increzator ca o sa imi gasesc acolo dj boot”.

A inceput cu cea mai mare discoteca, un fost cinematograf. A inceput ca Mc primele luni, el avand o fobie a microfonului s’a autoprovocat acceptand jobul in distractie, pana cand si-a dorit sa puna si muzica, iar in momentul cand a pus mana pe aparat, cei care se ocupau pana atunci de chestiune, s-au simtit amentintati dand ultimatum patronului sa aleaga “ori ei, ori GIC”. Pleaca si de acolo, se indreapta spre un alt club mai mic pentru inca vreo 5-6 luni, dar renunta pentru ca “se punea accent pe prostie si nu imi convenea sistemul”. Inca vreo 2-3 cluburi, nimic conturat, pana primeste un telefon care vine cu o oferta, care si-a urmat cursul frumos, tot in orasul de bastina. Era vremea pentru “Old Jack Pub”! ” Am stat in pub vreo 3 ani rezident cu petreceri in fiecare weekend, dj invitati atat din tara cat si internationali, toate frumoase pana cand a inceput sa se stinga febra clubbing dupa o perioada asidua de invitati si schimbari muzicale”, cu multele incercari, sentimente de tradare si fenomenul muzical in continua decadere local, el renunta la rezidentiat in ultimul an de facultate.

E momentul ca dupa atatea suturi in partea dorsala, sa fie propulsat omul nostru, iar acum e momentul: “a aparut oferta de la OneFM, exact dupa ce termin cu facultatea si licenta. La o saptamana jumate m-am mutat in Bucuresti”. Ca si producator al radioului a invatat multe lucruri noi “si experienta de la One mi’a largit orizontul, in plus show’urile  prin tara mi-au alimentat, sa zic asa, visul..de Dj. Cel de productie electronica l-am alimentat altfel, prin studio-uri, sesiuni tarzii pe diverse piese, seri destul de intinse si relaxante in acelasi timp. Am invatat multe alte chestii care imi lipseau in Zalau pe partea de studio”. De acum numele de GIC era cunoscut pe scena de club ca producator, dj.

Cateva dintre piesele pe care inca le mai fredonam cu zambetul pe buze ii poarta semnatura sau serioaasa contributie. Sunshine a lui Dj Sava, No side effect cu Eftimie, ceva piese cu Rosario Internullo, colaborari cu Raul, remix la Surrender a lui Optick, care in anul 3 de facultate i-a oferit un post de productie full time la radio 21” dar nu am renuntat la scoala”. Ei bine, omul nostru, ale carui seturi le ascultam cu mandrie la One si ne laudam prietenilor ca-i consatean de-al nostru, a trecut prin multe si si-a demonstrat puterea de a aduce ceva nou in muzica si a reusit sa se impuna pe scena clubbingului romanesc.

Despre omul din spatele numelui, va spun ca e un tip de nota 10, cu o gandire foarte complexa, pasionat de numerologie, astre si sistemte neconventionale, persoana potrivita care iti poate recomanda la orice ora cate un documentar interesant. Ii place atat de mult muzica, incat de multe ori isi ia laptopul cu el la cafea, iar printre povesti, mai scoate cate un set. O ureche ii e intotdeauna plecata muzicii, iar cu cealalta reuseste sa intretina o conversatie inteligenta. Ii plac foarte mult animalele (isi iubeste la nebunie pisica) si, in ciuda faptului ca a demonstrat de atatea ori ca e un om cu un caracter puternic, are momentele lui de slabiciune, insa de fiecare data isi pastreaza calmul si zambetul pe buze. E simplu, vesel, plin de idei si multe proiecte de viitor. Ii vor iesi toate, pentru ca niciodata nu se da batut, iar noi avem ce invata din ce am insiruit mai sus.