Proaspat intoarsa din oras, de la un suc si multe povesti cu prietenii, ajunsa in camera mea, am peirdut mai bine de jumatate de ora hotarandu-ma ce sa fac: sa ma uit la un film, sa citesc, sa scriu, sa lucrez ceva, sa imi fac manichiura. Am inceput prin a cauta filme si mi-am lasat un episod dintr-un serial la incarcat. Intre timp mi-am adus aproape ustensilele necesare manichiurii si mi-am ales culoarea lacului. Am terminat si cu asta, m-am cocotat pe fotoliu si-am luat la rand titlurile de carti. M-am hotarat la vreo 2-3, dar nu m-am putut decide, asa ca le-am pus la loc. Am ajuns din nou in fata laptopului si m-am apucat sa scriu. Pana acum am facut de toate cate un pic. In final probabil o sa ajung sa spun ca ma plictisesc, desi activitati se pare ca imi gasesc usor. Problema e ca nu duc niciuna dintre ele la bun sfarsit si tare ma tem ca in urmatoarele minute am ma pun in pat si am sa adorm, cu toata pregatirea mea. Tebuie sa aleg doar o singura activitate, dar nu stiu care si parca as vrea sa le fac pe toate odata, sa nu las nimc pe maine. Sau sa le las pe toate? Pana una alta, am legat vreo doua propozitii si-am dus la bun sfarsit macar un lucru in seara asta: am scris. Mai departe, om vedea daca mai iese ceva. Si cine spune ca femeile nu-s complicate?

A venit momentul! Momentul ala indelung asteptat si care m-a tinut departe de a posta chestii inteligente pe blog, m-a obligat sa-mi cronometrez minutele de pauza si orele de somn prelungite, momentul ala pe care il asteptam in fiecare minut cand ma uitam inspre cursuri si de fiecare data cand mi se lansau diverse invitatii. Momentul la care visam in perioada TIFF-ului, pentru ca n-am resit sa vizionez niciun film la festival si multe altele. E vacantaaaaa! Si ma bucur atat de tare, incat nu-mi gasesc cuvintele si termenii de comparatie. Ideea e ca sunt pe deplin fericita ca de maine, pentru 3 luni voi face exact ceea ce vreau sa fac, fara sa-mi impuna nimeni nimic, ma voi trezi exact la cat vreau, voi uita de cafea, sau daca voi savura cate una va fi doar pentru savoare si nu pentru necesitate. A trecut sesiuneaaa, a doua dubla sesiune, care mi s-a parut infinita. Manifestarea mea de dau pe afara de bucurie vine poate si din faptul ca ziua ce tocmai a trecut a fost extrem de plina: doua proiecte si un examen, toate astea dupa o noapte lunga nedormita. De fapt, dupa 24 de ore de nesomn sa mergi direct la predare, sa-ti asezi plansa printre primele ca sa ajungi si la cea de-a doua predare si sa mai apuci sa dormi doua ore macar inaintea ultimului examen, sa-ti mai recapti putin din puteri si memorie. Ei bine, ma simt minunat ca toate astea-s gata si chiar daca-mi pica ochii in gura de somn, refuz sa dorm doar pentru a-mi prelungi sentimentele astea de eliberare si usurare ce ma incearca. Sa inceapa vara,nu?

Cum inca nu prea m-a incercat foarte tare sentimentul de sesiune si cum  de maine e musai, da’ absolut musai sa incep sa-mi supun mintea odihnita la indelungi ore de studiu, am zis ca profit de ultima zi de relaxare si postez ceva, ca tot n-am facut-o de multa vreme(pe motiv de time is money).

Ei bine, de cand ma aflu acasa si am redescoperit televizorul, am schimbat vreo cateva posturi TV si am trecut in revista showurile mele de divertisment de care imi era dor. Am observat ca mai nou se promoveaza tot mai tare cultura, cartile, evenimentele artistice, festivalurile si alte chestioare din astea care sa demonstreze in fata natiunii cat de culturalizati am devenit peste noapte si cate cuvinte noi am invatat saptamana asta din DEX. Eh…astea pe langa portia zdravana de can-can si non-valorile tarii, care inca mai fac raiting.

Sezonul acesta mi se pare ca s-a lansat un fel de moda in exprimare si ca anumite cuvinte sunt in trend,  iar utilizarea lor frecventa, brusca si totodata superioritatea pe care o creeaza gura vorbitorului in momentul folosirii acestora…de nepretuit. Imi vine in minte acum un cuvant pe care il aud de o bucata de vreme pe la toate posturile TV si anume “ravisant”. Ravisant, dupa cum bine ne este definit de al nostru Dictionar Explicativ al limbii Romane este egal cu: “deosebit de frumos, incantator”. Provine din limba franceza, iar lucrul asta ma amuza teribil pentru ca ma face sa ma simt ca pe vremea in care stramosii nostri isi luau aere de superioritate dand-o din “furculision” in “lingurision”. Pentru prima data am descoperit acest termen intr-un documentar francez, Yves Saint Laureant il folosea obsesiv si banuiesc ca a intrat usor in vocabularul nostru uzual, pentru ca, nu-i asa?, e la moda. Daca YSL poate, noi de ce nu am putea?

Nu vreau sa intelgeti gresit: nu ma deranjeaza nimic in utilizarea acestui termen, ci singurul lucru care ma deranjeaza e atitudinea cu care acest cuvant este rostit si mai ales contextul si faptul ca este aruncat cu superioritate in fata unor oameni care ar intelege mult mai multe dintr-un simplu “incantator” sau alte sinonime autohtone. Am invatat prea mult de la cei de afara, am preluat peste masura, insa trebuie sa invatam sa ni se para la moda sa ne cautam propriile neologisme. Credem prea tare in valorile altora si ne incredem prea putin in ceea ce avem noi de oferit, iar prin faptul ca aruncam cuvinte mari in stanga si in dreapta si prin faptul ca-i punem pe cei din jur sa caute in dictionar atunci cand poarta o conversatie cu noi, nu ne face cu nimic mai inteligenti, ne face poate mai interesanti. Oare asta cautam cu adevarat?

Uitam sa iubim, uitam sa zambim, uitam sa aratam bunavointa, uitam ca trupul nostru nu inseamna doar fizic, ne uitam sufletele in cufere invechite, incuiate cu zeci de lacate si uitam toate cheile si momentul in care le-am pierdut pe drum. Invatam sa tacem, invatam sa ascundem, invatam sa nu traim ci sa mimam un trai ce ne convine, invatam sa pastram aparentele, iar daca nu ne convin, invatam sa falsificam, sa omitem adevarul pentru ca poate il consideram prea dureros de real.

Uitam sa comunicam, invatam sa vorbim sistematic, sa gandim, uitam de impulisivitate si sentimente, invatam tehinica autocontrolului, pe care o exersam zi de zi, pana in momentul in care ajungem la perfectiune si uitam ca nu am fost rationali dintotdeauna. Uitam sa ne amintim, invatam ca amintirile dor de cele mai multe ori, tocmai pentru ca sunt atat de frumoase. Invatam sa le uitam, inchidem albumele din ce in ce mai rar, refuzand sa mai stergem macar praful depus si invatam sa ignoram. Invatam slabiciunile celuilalt, uitam care-i sunt calitatile, invatam cuvinte care dor si daca se poate vom scoate complimentele din dictionarul uzual. Pastram doar complimentele care puse la bataie ne vor conduce exact acolo unde vrem sa ajungem, uitam ca sunt fara fundament si nu ne pasa. Invatam sa uitam si uitam sa ne-amintim. Ne vrem reali, desi suntem simpla fictiune.

Vremea de afara, muzica din playlist, editorialele din revistele de moda, locurile exotice si casele de vacanta peste care dai din greseala prin filme, ori pagini specializate de internet…toate acestea te fac sa te gandesti din ce in ce mai mult la tine si la vacanta care parca nu mai vine.

An de an am asteptat vara pentru agitatia specifica, pentru ca-mi tineam bagajele mereu la usa si fugeam dintr-un loc in altul, nepasandu-mi ce las acasa, doar cu visele de voiaj si energie debordanta. Ei bine, anul acesta poate ca m-am maturizat…ori poate e doar o perioada, insa motivele pentru care astept vacanta sunt putin diferite. Pe langa lucrurile ce tin de munca si alte proiecte pe care le vreau materializate, vara asta imi doresc liniste, mult soare, relaxare, o oaza de verdeata si multe carti citite. Imi doresc sa vad locuri noi si sa profit mai mult de bucuriile pe care ti le ofera o zi cu tot cu trezitul ei devreme si sa renunt putin la placerile deja binecunoscute pe care ti le ofera o noapte de vara cu toate petrecerile si escapadele specifice.

Probabil acum mai mult ca niciodata relizez de ce n-am reusit sa ma implic in vreo relatie pe timpul verii si gasesc mult mai usor  motivele pentru care preferam sa fiu de capul meu, fara explicatii…ma oboseau. Nu stiu daca acum e momentul potrivit, inca ma tem ca odata cu instaurarea regimului de vacanta imi vor reveni vechile obiceiuri, insa simt ca poate mi-ar prinde mai bine trezitul devreme, o lectura intr-un hamac si o cafea gustoasa, decat lenevitul pana la orele amiezii. Ceea ce nu cred ca ar trebui schimbat in acest peisaj sunt prezenta nisipului, soarelui si neaparat a marii. Ah…si in locul ritmurilor vibrante, as prefera ceva mai chill…altceva si n-ar strica un personaj care sa-mi dea parul dupa ureche atunci cand sufla vantul.

Pana una alta, e vreme de sesiune si de studiu intens. Visele pe mai tarziu

Simtind disperarea mamei de-a nu da nastere unui baietel pe data de 13, Daniel si-a facut aparitia in data de 12 martie la maternitatea Constanta, acolo unde a si copilarit. E singur la parinti, iar relatia dintre ei e una extrem de frumoasa. Se simte sprijinit de familie in tot ceea ce face si nu isi aminteste sa fi avut vreo cearta notabila cu ai lui, lucru care spune foarte multe despre o persoana.  S-a dezvoltat frumos, iar ceea ce vreau eu sa prezint prin acest post, e omul de azi, cu toate calitatile sale (pentru ca la domeniul defecte, inca nu am descoperit mare lucru).

Il stiam din domeniul modei, domeniu in care se invarte de ceva vreme, insa spre surprinderea mea, am descoperit ca e extrem de pasionat de muzica. A trecut prin cateva proiecte muzicale, boy band-uri, dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor din motive precum “ca asa e in Romania” si stim cum se trateaza cam toate lucrurile.

Hotarat sa nu se dea batut si sa demonstreze ca valoarea intr-adevar isi poate spune cuvantul, si-a indreptat atentia catre un proiect solo, insa in timpul in care se tinea aproape de scena, viata a luat deciziile pentru el, iar in momentul de fata lucreaza la ambasada Frantei, activitate careaia ii aloca cea mai mare parte a timpului sau.

Treaba sa cu moda a venit cumva conjunctural si e mai serioasa aproximativ de un an, debutand la Iasi, la Romanian Fashion Week, unde a prezentat in exclusivitate pentru Irina Schroter men (colectie semnata Razvan Ciobanu). Prezentarile pentru bunul sau prieten Florin Dobre sunt cele care au urmat, dupa care incet-incet a ramas in aceasta lume frumoasa, completandu-si experienta zi de zi, ba prin prezentari,  ba prin shootinguri, workshopuri sau diverse evenimente. Probabil nu va imaginati, insa Daniel e un fost sportiv de perfromanta (da, a jucat fotbal de performanta timp de 10 ani), a fost instructor de fitness, chiar si antrenor personal. Momentant e student la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, specializarea Relatii Interne si Studii Europene.

Daca priveste putin in urma, atunci cand isi aminteste de liceu, se gandeste cu drag la orele de istorie si de terenul de sport. Motivele pentru care a ales sa studieze la un liceu cu profil real….ei bine, sunt oarecum neasteptate:” era in centru,se chiulea mult,se invata putin si avea multe fete”. La majoritatea orelor desena, pentru ca a descoperit ca are inclinatii mai mult spre partea umana, asadar dedica mai mult timp activitatilor extrascolare. Se considera un favorizat al sortii, pentru ca intotdeauna a obtinut ce si-a dorit in orice domeniu. Ei bine, daca e dupa mine, nici nu se putea altfel, pentru ca dupa cat am reusit sa il descopar, vad in el un tip extrem de ambitios, care are foarte bine punctat tot ce isi doreste de la viata, iar pentru a-si atinge scopurile, se daruieste in intregime. Niciodata nu se da batut, lucru pe care il apreciez foarte tare si incerc sa-i fur un dram din optimismul care ii e caracteristic. Niciodata nu vorbeste fara sa fie foarte sigur pe ceea ce spune si intotdeauna are grija la formulari. De ce am tinut sa precizez asta? Pentru ca in epoca vitezei, in care toti ne dorim zile de 48 de ore, nimeni nu mai acorda atentie exprimarii, cuvintelor si punerii lor in propozitii. Intotdeauna se face inteles prin ceea ce spune si reuseste sa transmita foarte exact informatia care ii este ceruta.

Mare iubitor de arta, de frumos, este unul dintre cei care inca mai frecventeaza regulat teatrele, operele si cinematografele. Ii place tot ce are legatura cu arta si cultura si incearca sa se tina la curent cu noile evenimente din oras. In ciuda faptului ca e un om hiper activ, cu o gramda de planuri, proiecte, are timp si pentru distractie si o face in stil caracateristic si foarte original.

Impreuna cu Florin Dobre si Ionut Sava, organizeaza periodic petreceri tematice, petreceri care strang un numar impresionant de personae. Nu s-au auzit pana acum decat cuvinte de lauda referitor la aceste seri, pentru ca totul e foarte bine stabilit de la bun inceput. Daca tot am ajuns la capitolul organizare, il mai laud cu organizarea diferitelor festivaluri complexe, tot in aceeasi formula.

Am mai observat ca e un tip care tine foarte tare la traditiile romanesti si ma bucura faptul ca e unul dintre putinii care au incredere ca se pot realiza lucruri deosebite si in Romania, crede in potentialul nostru si asta ar trebui sa fie un exemplu pentru toti cei care vor sa fuga la primul hop. Tind sa ii dau dreptate si sa sper la cat mai multi oameni asa ca el pentru o un proces de dezvoltare durabil al tarii. Te poti pierde alaturi de el in discutii dintre cele mai variate, pe teme diverse, pentru ca nu va interveni monotonia si mereu va gasi ceva de spus. E rezervat cu privire la viata sa privata, lucru pe care l-a invatat pe parcursul anilor. Spune ceva doar atunci cand e momentul, iar atunci o face pentru ca asa simte. Ia din jur doar lucrurile frumoase, cele care il fac sa avanseze si nu pleaca urechea rautatilor, pentru ca e constient ca asta e mersul lumii si ca e inavitabil sa faci ceva fara vreo critica.

Am intalnit un om deschis, foarte prietenos, iar cat timp am stat la povesti, am reusit sa trecem prin destul de multe subiecte (desi vizita la Bucuresti a fost relativ scurta), iar interactiunea mi-a confirmat ca omul pe care il stiam doar online e acelasi om deosebit si in realitate. Tine foarte tare la prietenii sai si intotdeuana vorbeste despre ei, iar cand lasa munca la o parte si e vremea sa se distreze…ei bine, chiar stie sa se simta de zile mari. Am descoperit un om al detaliilor, cu mult bun gust si energie debordanta. Tine foarte tare la aspectul lui si e echilibrat in tot ceea ce face. Incerc sa ma limitez, desi mi-e tare greu sa ma opresc din a vi-l prezenta asa cum il stiu eu. E doar o  mica parte dintr-un mare om, om care m-a lasat sa il cunosc si care a avut o rabdare de fier.

Pe stilu ca-mi doresc sa petrec ca-n orasul de bastina, asa-zisul Zalau, municipiu de judet (pentru cei care inca au nevoie de harta pentru reperare), am iesit in localul unde cica se aduna oamenii care va sa zica reprezinta orasul. Lasand gluma la o parte, in asta seara, m-am prezentat intr-un local unde se pretinde a fi prezenta lumea buna a orasului, reprezentantii cei de seama…insa spre uimirea mea, am fost prinsa de mana de domni supraponderali, cei cu ceafa dubla si cu lanturi Versace la gat, domni care isi aratau care mai de care bunavointa de a-mi oferi bautura la bar. Chiar daca raspunsul meu ar fi fost, prin absurd, pozitiv, pandantivul si personalitatea care le atarna la gat ar fi fost in aceeasi masura neschimbat, iar eu ca persoana as fi fost caalogata in diverse feluri Imi pare rau sa ajung la asemenea concluzii, insa in urma “distractiei” din seara aceasta am realizat ca as fi mai castigata lenevind in patul meu de acasa si uitandu-ma la un film (chiar daca e unul in reluare). Imi pare rau sa afirm ca in orasul acesta mic, orasul de care multi romani nu dau pe harta, traiesc atat de multi oameni care au o impresie mai buna despre ei decat le permite statutul. Iar aici nu ma refer la conturi, carduri, sau portofele, ci la personalitate si realizarei. Oameni buni, nu sunteti mai mult decat simpli cetateni ai aceluiasi oras, Zalau, oameni care poate nu ati reusit sa va remarcati in alta parte. Aici aveti impresia ca le stiti pe toate, insa sunteti privati de adevarata lume, de oamenii care conteaza…..asa ca, sfatul meu prietenos ar fi sa lasati deoparte frustrarile copilaresti si sa acceptati in jurul vostru oameni de calitate si nu doar ambalaje ieftine cu pretentii de consumabile in euro.

Noapte buna, Zalau!

In fiecare viata de om sunt perioade si perioade, iar in viata personajului despre care va vorbesc e vorba de perioada in care se simte gol pe dinauntru si cauta sa se bucure de fiecare clipa frumoasa in parte, sa lase stresul, munca si grijile pentru maine si sa se ocupe mai mult de acele lucruri marunte care ii fac cu adevarat placere.

Ii place soarele si zilele calde, plimbarile in natura, sportul si povestile. Ii plac povestile, dar cele de calitate, pentru ca de vorbarie goala e plina lumea. Asteapta, pentru ca are motive sa fie rabdator si trece pe langa azi, la fel cum a trecut si pe langa ieri, cu aceeasi neincredere ca maine se va schimba considerabil, dar nu fara speranta.

Ii e dor de momentele care-au contat cu adevarat, de multumirea zilei de azi, de copilariile poate nesemnificative, dar atat de sincere, de jocuri pana seara tarziu in fata blocului, de oamenii care obisnuiam sa fim. Ii e dor sa fie nestiutor, intr-o lume in care toti sunt in aceeasi situatie, ii e dor de emotii si de priviri discrete, dar in acelasi timp de determinare si curaj.

Nu stie in ce sa mai creada, nu gaseste raspunsuri si nu-si mai face prieteni, daor cunostinte. Traieste fiecare clipa la intensitate maxima si se bucura de fiecare secunda ce-l surprinde intr-un mod placut, iar maine…lasa maine.

De o vreme, oricum ma invart si ma sucesc, nu reusesc nici in ruptul capului sa ma dezmeticesc. Am ajuns de una singura la concluzia ca oi fi eu unicul specimen cu probleme si restul lumii perfect normale, dar refuz sa accept ca-n lumea oamenilor cu toate tiglele pe casa se afla fel de fel de reintepretari ale unor personaje de desene animate si din nou ajung sa ma invart in jurul aceluiasi cerc.

Mergand pe premisa ca-s singuru nebun intre normali, am fost contrazisa si argumentele aduse stau in picioare, asadar sunt din nou pe ganduri si balanta se inclina in directia opusa: A INNEBUNIT LUMEA!

S-a intors cu susul in jos si desi-s in floarea varstei (cel putin asa vreau sa cred), uneori ma simt de pe vremuri ceausiste si ma surprind exclamand: “Copiii din ziua de azi…”. Nu mai exista varsta, pentru ca nimeni nu o mai respecta, identitatea proprie de mult e dusa pe apa sambetei, iar despre un bun-simt de cultura, ei bine, nu mai poate fi vorba. Fara nicio limita, cu pubela din fata blocului plina de constiinta care nu mai foloseste la nimic, se inainteaza orbeste in nebunia de afara, iar ce e cel mai grav e canebunia  a ajuns sa se confunde cu normalitatea.

Nu stiu daca m-am saturat, stiu doar ca deja a devenit o rutina si mai stiu ca fiecare zi de azi imi intareste imunitatea intr-un mare fel. Crezad ca o sa schimb ceva, s-a consumat mult gaz de pomana si m-am gandit ca mai bine-l pastram, ca doar e vreme de criza, asadar am hotarat ca viata fara asteptari si plina de neprevazut e mult mai sanatoasa decat programele prestabilite si agendele imbacsite.