De o vreme, oricum ma invart si ma sucesc, nu reusesc nici in ruptul capului sa ma dezmeticesc. Am ajuns de una singura la concluzia ca oi fi eu unicul specimen cu probleme si restul lumii perfect normale, dar refuz sa accept ca-n lumea oamenilor cu toate tiglele pe casa se afla fel de fel de reintepretari ale unor personaje de desene animate si din nou ajung sa ma invart in jurul aceluiasi cerc.

Mergand pe premisa ca-s singuru nebun intre normali, am fost contrazisa si argumentele aduse stau in picioare, asadar sunt din nou pe ganduri si balanta se inclina in directia opusa: A INNEBUNIT LUMEA!

S-a intors cu susul in jos si desi-s in floarea varstei (cel putin asa vreau sa cred), uneori ma simt de pe vremuri ceausiste si ma surprind exclamand: “Copiii din ziua de azi…”. Nu mai exista varsta, pentru ca nimeni nu o mai respecta, identitatea proprie de mult e dusa pe apa sambetei, iar despre un bun-simt de cultura, ei bine, nu mai poate fi vorba. Fara nicio limita, cu pubela din fata blocului plina de constiinta care nu mai foloseste la nimic, se inainteaza orbeste in nebunia de afara, iar ce e cel mai grav e canebunia  a ajuns sa se confunde cu normalitatea.

Nu stiu daca m-am saturat, stiu doar ca deja a devenit o rutina si mai stiu ca fiecare zi de azi imi intareste imunitatea intr-un mare fel. Crezad ca o sa schimb ceva, s-a consumat mult gaz de pomana si m-am gandit ca mai bine-l pastram, ca doar e vreme de criza, asadar am hotarat ca viata fara asteptari si plina de neprevazut e mult mai sanatoasa decat programele prestabilite si agendele imbacsite.