Se trezeste deodata in mijlocul noptii si era cuprinsa de o bezna nespecifica oraselor. Simte ca-i e rece, dar totusi obrazul ii ardea atat de puternic incat simti nevoia sa-si duca mana si sa-l pipaie sa se asigure ca totule in regula. Cand isi atinge pielea, simte o usturime crunta si-i scapa o lacrima care se prelinge usor peste obrazul lovit. E un sentiment apasator in jur si nu intelege nimic. Pana acum cateva minute erau multi, era inconjurata de toti oamenii care contau, iar acum era singura, ii era frig, bezna de afara nu o lasa sa distinga nici macar forma degetelor, obrazul ii ardea cumplit, iar linistea aceea ciudata i-a incoltit in suflet o teama ingrozitoare. Nu stia exact de ce se teme, insa isi dorea foarte tare sa strige, sa se faca auzita, dar teama o bloca ori de cate ori deschidea gura si tragea aer in piept. I-a scapat o a doua lacrima care-i spala si celalat obraz, constantand cu uimire ca si acesta era lovit, pentru ca o ustura, dar nu la fel de tare. Cauta sa inteleaga ce s-a intamplat cu toti ceilalti, de ce nimeni nu i-a spus nimic si se intreba oare cuma a ajuns in situatia asta. Isi intinde mainile si incepe sa caute, sa pipaie tot ce atinge in jurul ei, insa nu reusea sa atinga nimic. La inceput a mers cu pasi sfiosi, temandu-se sa nu se loveasca de vreun zid. Nu se lovea de nimic…in jurul ei nu existau obstacole, indiferent de directia pe care o alegea. In cele din urma a ajuns sa alerge si sa-si doreasca sa o opreasca cineva, ceva, oricare ar fi fost pretul, dar nimic nu parea sa o deranjeze din activitatea ei. In minte i se invarteau tot felul de cuvinte, bucati de intrebari, ii reveneau in memorie chipuri ale celor care ar fi trebuit sa fie cu ea si se intreba iar si iar si iar aceleasi lucruri, nereusind sa ajunga la vreo concluzie si continuand sa alerge cu bratele intinse. Bezna o curpindea si deja imaginatia-i juca feste…vedea cum noaptea ii intinde doua brate, care o impiedicau sa vada, iar linistea o innebunea.

Epuizata…s-a prabusit la pamant si cauta sa planga, vroia sa se descarce, insa era atat de deshidratata, incat nici o lacrima nu-i mai brazda obrajii. A ramas asa o vreme indelungata. Nu stia cat timp a trecut, era o stare de amorteala continua. Deodata, doua brate puternice o ridica de jos o scutura si cineva ii spune pe nume: “Loana, trezeste-te!” Si incepe sa distinga sunete, iar alarma-i suna din ce in ce mai tare. E vremea sa mergi la facultate! Si-a fost doar un vis, ori poate doar o alta reinterpretare a realitatii.