Si ce daca? Si ce daca ieri ningea cu fulgi mari si totul era alb si frumos? Ieri nu mai e. Zapada s-a topit si a dezgolit toata murdaria de sub, mi-a aratat inca o data ca face cum vrea ea si ca nu dureaza la nesfarsit. Si ce daca a venit caldura si afara nu mai ninge? Nu mi-e frica sa scot capul pe fereastra si sa privesc spre maine. De fiecare data un altfel de maine, iar mainele de azi e cu siguranta diferit de mainele la care visam ieri. Si ce daca nu dorm? E doar o noapte in plus de nesomn, adunata la atatea altele. De obicei noptile de nesomn se presupun frumoase si se presupune ca lasa amnitiri care te fac sa zambesti a doua zi, sa merite oboseala. Amintiri?  Imagini pastrate in memorie, imegini pe care nimic nu ti le ia, nici timpul…poate doar boala, iar uneori mi-as dori sa sufar de Alzheimer si sa-mi spui intotdeauna altceva si sa cred de fiecare data. La fel ca tine, la fel ca restul, mi-as dori sa aud doar ce vreau, iar pana acum poate am inchis ochii de prea multe ori si am refuzat sa-mi las mintea sa gandeasca mai departe, desi se incapatana sa o faca mult prea des. I-am pus o bariera si-am crezut ca e mai bine asa. Mi-am multumit pentru rabdare, mi-am multumit pentru intelegere, m-am bucurat ca de data asta am reusit sa fiu altfel decat de obicei si am crezut ca e o schimbare in bine. Ei bine, stop joc si de la capat. Reluam firul actiunii si inalturam barierele autoimpuse, dezgolim strada acoperita cu zapada pufoasa si zambim privind noroiul de afara. Pot sa fac asta si sa ma amuze norii, ploile si mizeria, pot sa te privesc in ochi si sa vad dincolo de ce imi doresc sa vad, pot sa rad cu gura pana la urechi si sa nu aud piesa de fundal pusa pe repeat la nesfarsit. Spune-mi din nou ce vreau sa aud si vei ramane surprins ca urechile mele nu vor mai asculta povestea, doar o vor auzi, te voi lasa sa termini si voi inchide usa in urma ta ca si cand nu s-ar fi deschis niciodata. Si daca intrebi de regrete, in ceea ce ma priveste, dictionarul meu e lipsit de acest termen, dar poate tu vei avea nevoie de unul nou. Si ce daca? Multumesc pentru timpul in care n-am stiut, pentru ca a fost timpul meu, doar al meu, nedivizat. Pura fictiune, daca te intrebi cumva ce-i asta. In ce sensul meu. Noapte buna.

Cred ca am innebunit ca incep un post tocmai acum, la ora asta, cand mai am atat de multe de facut inainte sa ma pun la somn. Ei bine, imi iau o pauza de net, ca mi-a ajuns studiul aproape neintrerupt de dimineata.

Si-am sa mai ridic o problema (vorba vine “problema”), care a fost mai mult sau mai putin un experiment personal in ceea ce priveste comunicare online, mai exact prin intermediul serviciul de Yahoo messenger. Ma refer mai exact la modul in care lumea se teme de utilizarea anumitor “emoticoane”, sau de autointerpretarea lor. Eu personal, am o treaba cu pupicul de la finalul unei discutii si ma-ntreb ce are toata lumea de se sperie si-mi primesc zambete seci drept feedback. Ei bine, in acceptiunea mea personala, e un mod prin care am familiarizat discutia, iar pupicul ala de final vine din dorinta de a incheia intr-un mod dragut si nu are implicatii de alta natura. Am avut niste discutii pe aceasta tema, iar interlocutorii mei s-au aratat foarte surprinsi de procentajul ridicat al folosirii pupicului la finalul unei discutii. Am aflat ca el trebuie utilizat doar la persoane extrem de aproapiate, asta rezumandu-se undeva in jurul cifrei de “maxim 6″, cu o marja de eroare acceptata, iar pentru restul oamenilor din lista, acesta e ca si cum n-ar exista. Mai sa fie! Si-am inceput eu sa testez chestia asta si sa incerc s-o inteleg! La finalul unei discutii, Pac! “:*” si salutul de incheiere. Mi se raspundea cu acelasi salut, insa pupicul era inlocuit de “:)”. Mi s-a parut ciudat o data, de doua ori, de trei ori si am continuat testarea. In ceea ce ma priveste, atunci cand cineva imi vorbeste intr-un anume fel, incerc pe cat posibil sa ii raspund in aceeasi maniera. Mie imi vine foarte greu sa raspund cu un zambet la un salut mai prietenesc, o imbratisare, un pupic sau ce-o fi el, chiar daca e doar virtual si TOCMAI pentru ca totul se petrece in acest spatiu. Nu pot sa inteleg teama unora de-a raspunde in maniera in care li se vorbeste, la fel cum nu pot sa inteleg de ce se interpreteaza atat de mult “gesturile” online. Am concluzinat ca oamenii se gandesc prea mult la interpretari si le e teama sa nu fie intelesi gresit, incercand sa pastreze o anumita distanta, dar am impresia ca incetul cu incetul uitam sa mai socializam si ca o facem doar pentru aparenta, nu de dragul unei conversatii de calitate. Si daca tot am adus vorba de aparenta, cam aici se invart toate actiunile noastre pe internet, orice retea de socializare am folosi, iar grija exagerata de “a da bine” si mult prea multele interpretari ne fac sa ne punemmasca zambetului de ambianta .

Hai va pup! :*