Mno…Sa va povestesc despre Lavinia. E ultima dintre ilarianti despre care va povestesc, tocmai pentru ca e singura fata si o servim ca desert, e cireasa de pe tort.

Fata asta, e una bucata de fata deosebita. Si de ce spun asta? Pentru ca ori de cate ori am avut ocazia sa ma intalnesc, sa povestesc, sa chefuiesc sau sa intreprind alte si alte chestii marunte alaturi de Lavi Oros, careia I se mai spune si “Om”, am ramas intotdeauna cu o impresie mai mult decat placuta. Daca sunteti curiosi de ce i se spune asa, va anunt ca am avut si eu aceasta curiozitate, iar cu ceva timp in urma chiar mi s-au dat explicatiile de rigoare, insa cu regret in suflet va spun ca….nu mai tin minte.

La o prima interactiune, imi parea mai tacuta, mai retrasa, nu-mi venea sa o trag de limba, nu-mi inspira tipul ala de fata mereu pusa pe distractii. La o a doua interactiune, mi-am dat seama ca trebuie sa fiu de acord intru-totul cu sintagma “Aparentele inseala”. Lavi nu numai ca e o fata foooaaaarte amuzanta si distractiva, dar mereu are idei de activitati si iesiri “in papuci de casa” prin campus. Mi-o aminstesc din generala, cand o stiam din vedere (ma rog, credeam ca o stiu, pentru ca mai mereu o confundam cu o prietena buna de-a ei), dar intotdeauna o vedeam sobra si serioasa. Ce-i drept, are ea o atitudine a ei caracteristica, dar si cand incepe sa rada…. Sau, cand iti spune ceva extreme de amuzant, iar ea e extrem de serioasa. La inceputuri, ma intrebam cum sa reactionez: “sa rad, sa nu rad?” pana intr-un tarziu cand mi-am dat seama ca imi pot da drumul fara nicio retinere alaturi de ea.

Mi-e tare draga atunci cand isi propune sa invete, pentru ca ma regasesc foarte usor in tactica pe care o aplica si ea. Mi-o amintesc in plina sesiune,  pierzand vremea la soare, “in pauza” de studiu, jucand table si motivandu-se sa se apuce cat mai repede de invatat.

Fostii ei colegi de liceu au caracterizat-o ca fiind o fata care invata bine la toate, dar in acelasi timp pe o minte cu “cei din spate” care erau mai mereu concentrati pe distractie. “Era pe-o minte cu noi, desi invata foarte bine la toate materiile”, mi-o descriae o fosta colega. Isi mai aminteste despre Lavi ca intotdeauna era trimisa de proful de mate sa-i cumpere mancare si ca era preferata lui, tocmai pentru ca era buna la matematica.

Nu e la fel ca toate fetele obisnuite, e o fata speciala, cu felul ei unic de a fi, a reusit sa se inteleaga cu toata lumea, dar asta nu a impiedicat-o niciodata sa isi impuna punctul de vedere si sa si-l sustina cu tarie atunci cand simte ca are dreptate.

De multe ori o vad “cu capul in nori”, neatenta, vazandu-si strict de treaba ei si de gandurile sale, iar de alte multe ori e foarte comunicativa si foarte bine ancorata in realitate, insa trebuie sa recunosc ca mie mi-e mai draga cand e pe la altitudine, printre nori.

Am putut observa ca se intelege de minune cu fratii ei mai mari, lucru destul de rar intalnit intre frati. Am ramas mirata cand am vazut-o in club impreuna cu sora si cu fratele ei, amandoi fiind mai mari ca ea, dar si mai mirata cand am vazut ca se distrau atat de bine impreuna. Fratele ei e cel la care “se dadea Vlad” intr-un videoclip de pe Ilariant.

Am mai remarcat la ea ca o o persoana foarte generoasa, care imparte cu usurinta tot ce are cu cei dragi si ca-si largeste grupul de prieteni fara bariere. Nu e greu sa te imprietenesti cu Lavi, pentru ca din prima clipa o sa ti se para va cunoasteti de o viata. Are multi prieteni, multi cunoscuti si rare sunt persoanele care sa nu o suporte. De fapt, daca ma gandesc mai bine nu cred ca stiu pe cineva sa nu o suporte. Nu-i o persoana care se cearta usor, dar si daca se cearta… nu ati vrea sa interveniti.

Am tot subliniat ca-I o persoana foarte prietenoasa, dar trebuie sa zic ca intotdeauna s-a inteles mult mai bine cu baietii decat cu fetele. Cu Alex a fost colega de clasa in generala, iar cu Vlad in liceu ( cei care ati citit si despre baieti, stiti de acolo). Cu ambii se intelege bine inca din generala, cand baietii veneau deseori in vizita la ea pentru ca avea niste cirese delicioase in curte.

Primul clip, clipul de la care a pornit cu mult curaj intregul proiect Ilariant, a fost filmat la ea acasa si de acolo incolo e istorie.

Lavi….o fata deosebita, greu de inteles, dar usor de descoperit, o fata minunata, simpla si complicata in acelasi timp. Mie una, mi-e draga si sunt sigura ca asa o sa-mi ramana pentru multa vreme.

La inceperea acestui post ma sperie gandul ca trebuie sa ma limitez si ma tem ca-mi va fi foarte greu. Greutatea asta vine si din faptul ca urmeaza sa vi-l prezint pe Mihai Ghete, cel cu rolul de regizor la ilariant.ro.  Se implinesc 5 ani de cand ne invartim cam printre aceeasi oameni si desi m-am straduit si am cautat bine printre amitiri, nu pot in niciun chip sa-mi amintesc momentul in  care am facut cunostinta, ori daca a existat un moment din acela.

Cert e ca Mihai e prietenul alaturi de care rad cel mai tare cand ne intalnim. Mi-am dat seama de lucrul asta anul trecut, cand am stat in acelasi camin. Ori de cate ori venea la noi in camera (asta se intampla foarte des in vreme de sesiune), chiar daca eram cufundata in proiecte, ma opream de multe ori doar sa  termin de ras pentru ca daca faceam greseala sa trag o linie aiurea in tus, era aproape imposibil de corectat. Desi eram de multe ori in criza de timp, cand era si Mihai in camera, pauzele erau lungi si dese pentru ca nu se putea altfel. Cand se plictisea groaznic, dadea peste mascotele noastre de plus si incepea nebunia. Noi nu ne mai opream din ras, nimeni nu ptuea sa mai faca nimic altceva decat sa stea si sa astepte ca Mihai sa mai faca ceva, curiosi toti sa vedem ce-i mai trece prin cap. Si-i trec multe prin cap…si intotdeauna vine cu ceva nou. De prea multe ori m-am minunat pentru inventivitatea lui si ma-ntrebam oare de unde naiba ii vin atatea idei si atatea replici. N-am gasit raspunsul, dar cert e ca ele exista in continuare si n-o sa ne plictiseasca prea repede. Daca tot am adus vorba de camin, imi amintesc de o intamplare amuzanta. Tocmai scapase de ceva partial si a venit la noi sa sarbatorim. Eu, a doua zi aveam examen si lucram pe ultima suta de metri la proiectul pe care il aveam de predat. S-a cumparat vin, s-a ras, lumea se distra, eu cu inca o colega radeam de ei printre randuri. La un moment dat, Mihai, el mare fan American Idol si Britain got Talent, avea chef sa ne arate niste filmulete amuzante tocmai pe laptopul meu si-mi tot iesea din proiect. Nu ma puteam supara, pentru ca de fiecare data cand deveneam serioasa facea el ceva sa-mi revin din starea aia. In cele din urma, cu pofta de tigara, au iesit ai nostri din camera si acolo au ramas, ca i-am inchis pe dinafara. Chiar si pe colegele noastre de camera, ca sa reusim sa terminam proiectul. A doua zi, abia ne-am deschis ochii sa mergem la examen, pentru ca ne culcasem destul de tarziu. S-a facut ca ne-a prins copiind si ne-a poftit la restante.

Pe langa toate intamplarile astea amuzante, Mihai este un tip foarte inteligent si a demonstrate-o de foarte multe ori. Inteligent ca inteligent, dar si cand nu stie ceva si vrea sa invete, are o ambitie iesita din comun si puterea de a o lua de la zero. Intotdeauna satisfactia de dupa realizari e pe masura si asta am vazut-o cand a inceput sa invete serios pentru examene. De cand il stiu a fost mereu in top, printre cei mai buni din clasa, dar in acelasi timp si un reper pentru multi. Tocmai de aceea, cand se vorbea despre gasca lor de baieti, intotdeauna se folosea expresia “Ghete and co”.

Mihai, omul care nu poate sa taca si care de mic copil a avut probleme cu oamenii care doreau sa-l domine si care indrazneau sa faca glume pe seama lui. Intotdeauna trebuie sa aiba ultimul cuvant si nu se lasa pana nu reuseste. Impartial, intotdeauna e de parte dreptatii si isi taxeaza prietenii cand simte ca acestia gresesc. Un om cu principii, cu ambitii, muncitor si desi pare un tip dur, care bate cu pumnul in masa, e un om cu suflet mare si foarte sensibil. Intotdeauna va fi acolo unde va fi nevoie de el si va demonstra ca in ciuda strambaturilor pe care le vedeti in filmulete, poate sa fie un om foarte serios si categoric.

Am uitat sa mentionez ca e un mare fan Michael Jackson, iar dupa moartea artistului era subiectul zilei cu oricine intra in discutie. Abia atunci i-am descoperit latura asta si faptul ca stie multe piese din repertoriul MJ cuvant cu cuvant si nu doar atat. Sa-l vedeti cand danseaza! Sa-l mai vedeti cand merge intr-un local si la final, toti de acolo ii devin prieteni, doar pentru ca prind drag de felul lui de-a fi si de a se distra. Si nu putine au fost petrecerile impreuna, dar putine au fost datile in care nu se distra.

Tine foarte mult la prietenii lui si intotdeauna va sari in ajutorul lor fara sa priveasca inapoi. E omul caruia ii place sa lase loc de “Buna ziua” peste tot pe unde merge si care face ce face si intotdeauna e tinut minte.

Profesorii l-au indragit, dar asta nu-l facea sa nu se tina de prostiile caracteristice varstei si sa o mai dea in bara uneori. Atunci cand simte ca greseste, face orice sa isi repare greseala, sau….uita. J Aparent, pentru ca il macina teribil chestiile astea marunte si chiar ii pasa de parerea oamenilor din jur – oamenilor care lui ii sunt dragi, acei oameni care conteaza.

Era sa uit sa va spun cat poate fi de incapatanat Mihai al nostru. Daca-si pune le ceva in cap, apoi sa nu te puna Sfintii sa incerci sa-i scoti ideea aia din minte pentru ca nu vei reusi nici intr-o mie de ani.

Asa e el, e Mihai al nostru si nu vrem sa-l schimbam cu nimic. E simplu si desi de mic copil oamenii i-au atribuit “fite” , ii voi contrazice cu vehementa, iar cei care il cunosc cu adevarat  imi vor da dreptate.

PS: in curand voi primi si o poza din frageda-i pruncie, care va fi postata cat de repede posibil.

Azi, am sa vi-l infatisez, asa cum multi dintre voi nu il stiti, pe Vlad Chichisan, omul cu ideea de Ilariant.ro (asa cum multi dintre voi stiti).

- uite-asa era el mic si nici ca-i pasa ca o sa creasca mare intr-o zi

Omul asta, e de departe persoana cu cele mai seci glume pe care le cunosc si-ti taie macaroana cand ti-e lumea mai draga. Si tocmai de aia ne plac glumele lui, ca-s seci, bune si facute cu cap. I-am zis in multe feluri de-a lungul vremii si intotdeauna ma certa ca nu-i ziceam Sid, asa cum il stia lumea la vremea respectiva.

Asadar, Sid al nostru, pe care acum il stiti doar de Vlad – creatorul, e un baiat tare interesant. Il stiu din vedere de prin generala, unde il vedeam numa cand intra sau iesea din calsa. Da’ intra si iesea mereu cu aceeasi viteza calma si insotit mereu de acelasi coleg, fara graba, de parca-si calcula toti pasii si stia cand si cum sa ajunga la sala de clasa la fix. Nu l-am vazut vreodata fugind pe corridor, urland sau facand tot felul de prostii caracteristice varstei. Nu! El mergea calm si serios de fiecare data. Cel putin asa il vedeam eu cand ne mai intersectam pe coridor, pentru ca aveam clasele la acelasi etaj.

Am ajuns si in liceu si nu mai stiam nimic despre el. Am aflat pe parcurs ca e elev la Colegiul Tehnic, cand am mers pe acolo si l-am recrutat in ceva program pentru tineri, unde promovam si noi ca si alte sute de liceeni, ideea ca “Drogurile Ucid”. Intotdeauna a fost interesat de activitati din astea extrascolare, mult mai mult decat de alea obligatorii de la scoala. Tocmai de aceea, dupa un an de studiat la Colegiul Tehnic, unde a ajuns “din pură prostie, am avut un fix să mă duc acolo”, s-a transferat la Colegiul National “Silvania”, unde invatam si eu, iar de aici incolo e istorie. A venit aici pentru ca se simtea mai aproape de lumea lui, de prieteni si de ceea ce putea sa faca alaturi de ei. Intotdeauna a avut incredere in ce poate sa faca prin fortele proprii si constienta ca singurul impediment in implinirea visurilor nu e altul decat lenea, pe care si-a infruntat-o in cele din urma. Tangentele noastre au crescut la numar, am avut ocazia sa si lucram impreuna anii astia, dar sa si petrecem in egala masura. In timpul liceului, prietenii comuni ne-au apropiat.

Nu-i placea mare lucru din ce se intampla pe la liceu in afara de pauze, tocmai de aceea in materie de absente era in top 10 pe liceu. Imi amintesc ca de cate ori mergeam la cafea, Vlad era omniprezent in cafeneaua in care mergea jumatate de liceu la cafea. Isi lua scutiri cate o saptamana, iar in saptamana aia il gaseai zi de zi de dimineata pana pe la 14:00 acolo, cand oficial se terminau orele si putea sa “se intoarca acasa de la scoala”. De multe ori il prindeam singur la masa, cu un ziar in fata si ne pierdeam la povesti, dar intotdeauna se umplea repede masa si nimeream de fiecare data cu alte si alte personae. In momentele cand stateam noi doi asa la povesti, l-am descoperit asa cum e el cu adevarat. Un om foarte ambitios, sigur pe el, care stia cu precizie ce vrea sa faca in viata si unde vrea sa ajunga. Pe vremea aia vroiam amandoi sa mergem la Bucuresti: el pentru ca doar acolo putea sa studieze la publicitate, insa de fiecare data cand il intrebam daca s-a apucat sa invete pt admitere, imi spunea “am vreme”. In cele din urma, am ajuns amandoi la Cluj (intre timp s-a infiintat sectia de Publicitate si aici) si bine ca s-a intamplat asa. Nu-i placea sa stea degeaba si de cand il stiu si-a cautat independenta. Uite asa, acum vreo doua veri, daca nu ma insel si-a luat si primul job de vara, pentru ca-i place sa se descurce singur. Cand incepe ceva, e extrem de serios si riguros in ceea ce face, indiferent de domeniu.

Mi-l amintesc mereu cu lucrul lui pentru diferite site-uri (intr-o vreme castiga destul de bine din chestia asta), cu pasiunea pentru blogging si cu tentativele esuate de-a se tine de treaba. Acum, a reusit cu adevarat si o face foarte bine pe www.vlad.ilariant.ro. Daca e sa ma gandesc la cineva care mereu are cate ceva de corectat, de spus, de comentat, asta-i omu’ care ma streseaza de cand ma stie si-i singuru care-mi spune “Law” din “prima primuta zi din care te-am cunsocut”. E omul care are o placere pura din a ma contrazice si cand e sa cadem de comun accord asupra unei chestii, e lupta mare. S-a angajat sa-mi faca headerul la blog  (header care momentan lipseste cu desavarsire), cu vreo 3 luni in urma, de bunavoie si nesilit de nimeni. Si uite ca au trecut 3 luni si-i tot in lucru. Asta-i Vlad si intotdeauna o sa stie cum sa puna problema sa iasa la suprafata.

Am lucrat impreuna si la organizarea Balului bobocilor la CNS-Zalau, promotia 2009, daca nu ma insel, iar el s-a ocupat de partea tehnica. A lucrat foarte bine, cu entuziasm, pentru ca era ceva ce ii placea, a venit mereu cu idei noi si foarte bune si tocmai de aceea in masura in care a putut, si-a lasat amprenta foarte frumos in acel spectacol (pentru ca Da! In cele din urma a iesit una devarat spectacol). Inventiv, cum bine se poate vedea si la el pe blog si in filmulete, mereu ii vine-n minte cate o idee pe care abia asteapta sa o puna in practica. E un baiat de care prinzi drag sau care te scoate din sarite in 2 secunde, dupa care iti zambeste si iti trec toti nervii, ca-ti vine si tie sa razi, numa’ cand il vezi ce seninatate afiseaza.

- intr-un local din Cj, de pe Piezisa, inainte de inchidere, unde orice bautura era 5 lei, ne-am adunat cu totii itnr-o seara, am petrecut pana in zori si unde toata lumea s-a pozat cu ochelarii mei, doar ca pe Vlad chiar il prindeau.

Uite, in linii mari, asta-i Vlad si de asta ne e drag si-o sa ne fie in continuare.

De azi inainte, incepand cu aici si acum, veti putea citi periodic, doar pe www.Loana.ro despre oameni care nu stau degeaba. Despre genul ala de oameni care prin talent, munca si determinare, au ajuns sa faca lucruri mari si si-au conturat un nume.

Si-am sa-ncep seria posturilor de genul asta, cu un om foarte drag mie, pe care acum probabil il stiti cu totii de pe www.ilariant.ro. E unul dintre cei 4 ilarianti, si anume Marchis Dan Alexandru ( ala cu ceva maro la gura din poza din Adevarul).

- cand l-am intrebat pe Alex ce amintiri are legate de aceasta fotografie, mi-a raspuns: “ca abia am asteptat sa gate cu pozele sa manc din tort ” (avea in jur de 2 ani)

Vreau sa vi-l prezint pe Alex asa cum il cunsoc eu de ani buni. Prin scoala generala il stiam din vedere ca era mereu in careu la finalul anului printre toti olimpicii. Inca de pe atunci il stia toata scoala pentru ca avea rezultate extraordinare la olimpiadele de matematica si eu ma tot minunam cat ii de destept baiatu asta. Pe atunci, pe vremea cand il stiam numai din careu, bagam mana in foc ca-i un tocilar si ca nu are prieteni, ca sta inchis in casa si toata ziua invata formule la matematica. Nu-mi explicam altcumva rezultatele de natioanala cu care se prezenta la finalul fiecarui an si care ni le bagau pe gat profesorii de matematica ori de cate ori aveau ocazia. Asadar, dupa prima interactiune adevarata, am ajuns sa imi reformulez gandurile si l-am cunoscut asa cum era el de fapt: un baiat foarte amuzant, pe care il placeau toti colegii si care dadea intotdeauna replicile potrivite. Prin clasa a 7a se intamplau toate astea, daca imi amintesc bine, in urma unei excursii de 3 zile prin tara. Tot iesind impreuna, socializand pe la seri distractive, prin curte in pauze, am prins tot mai mare drag de el. Pe atunci, era un baiat micut de statura, blondut (sau saten deschis), cu freza de justin bieber, cu ochelari si “curatel” cum imi placea mie sa-i zic. Pentru mine, era prototipul perfect de frate mai mic, desi eram de aceeasi varsta. I-am marturisit viziunea mea despre el  pe bancile liceului, cand nimeriti fiind in aceeasi clasa, i-am descoperit rand pe rand multe laturi. Sa-l vedeti cand se pune sa organizeze ceva: un om mai serios, mai strict si mai nervos (cand nu iese cum vrea el) nu ati vazut. Perfectionist nevoie-mare, dar cu toate astea, intotdeauna are loc de glume. Ca era lucrare, ca era scandal, ca se supara diriga, ca-l certa profa de info, ca profa de fizica il scotea la tabla ca era prea galagios si ca nu scria nimic la ore, nu prea aveai cum sa nu razi cand scotea cate o perla cand ti-era lumea mai draga. Si uite-asa niciun profesor nu putea sa fie suparat pe el sau sa ii “pedepseasca obraznicia” cu note mici, ca se scotea de fiecare data. Singurul care, cand i-a zis o profesoara”Marchis, la tabla!”, i-a raspuns “Nu, multumesc.”, lejer, de parca refuza o prajitura.

In excursii, era mereu in spatele autocarului cu baietii si proviziile si era mereu unul din vina caruia faceam popasuri “de pishu’ ” extrem de dese. Si daca tot am pomenit de excursii, imi vine in minte o intamplare foarte disputata pana in ziua de azi, legata de prima excursie de printr-a 9a, cand am plecat la baile Felix. Acolo, cum era obiceiul, spre seara bautura era pregatita si gata spre a fi servita. Baietilor nostri le-a disparut palinca de Zalau si vinovate ne faceam, noi, fetele (in viziunea lor). Pana in ziua de azi n-am mediat conflictul asta, Alex mentinandu-si sus si tare parerea si eu pe-a mea: “LoanaV: ca si in ziua de azi credeti ca v-am furat palinca/ Marchis Alex: da asa o fost” .

Pofticios, ca nu degeaba s-a facut si filmuletul cu Nutella, un om caruia trebuia sa ii amintesti de 10 ori o chestie pana sa se realizeze (asta in cazul in care nu era ceva important), cel care a pierdut la viata lui mai multe pixuri decat am avut in toti anii de scoala. Si nu stiu cum se facea, ca era mereu cel care se nimerea la locul potrivit  atunci cand se strica vreun scaun prin clasa, iar diriga a ajuns pana in momentul in care i-a atribuit insusirea de “distrugatorul no1″ .

La majorate sau la chefuri, era intotdeauna sufletul petrecerilor si incerca din rasputeri sa nu rateze niciuna. Si multe au fost majoratele si bine ne mai distram in vremea aia, cu toate invartitele, cantarile si diminetile impleticite de dupa.

Incepand cu anul 1 de facultate, mi-a dovedit ca nu e doar ambitios si ca poate realiza lucruri mari. si nu a dovedit asta doar online ci si in relatiile cu cei din jur, prin interesul pe care l-a manifestat pentru diferite ONG-uri. Este genul de om care nu e preocupat doar de exterior si real. Este uman mai mult decat ati crede: isi pune intrebari, cauta raspunsuri, crede in oameni, studiaza comportamente si stie sa se implice atunci cand e nevoie de implicarea lui. In rest, neindemanatic, neatent, lenes, petrecaret si cu glumele dupa el si tare-i place sa faca turul Clujului cu autobuzul dimineata. )

- si asta e Alex, intr-o zi obisnuita, proaspat scos din casa la un suc pe o terasa

Asta e o mica parte din latura care nu apare in filmuletele de pe www.ilariant.ro .

Astea fiind spuse, v-am prezentat un om care nu sta degeaba.

Si daca doar cu putin timp in urma am readus in discutie “indragosteala”…si chiar daca multi dintre voi mi-ati sarit in cap si ceilalti multi ce au ramas mi-au dat dreptate, il readuc din nou in discutie. Pentru ca ce naiba facem noi in viata asta, daca nu sa fugim de ici-colo in cautarea sentimentului asta stupid?  Sentiment pe care unii dintre noi il percep ca sentiment, altii ca materie prima iar altii pur si simplu nu vor intelege niciodata.

Am ramas de multe ori pe ganduri si m-am intrebat ce naiba vreau eu sa gasesc in urma acestei cautari? Pai, caut un El si nu altceva. Asta sa fie bine stabilit de la bun inceput.

Si acel El (vai de El, saracu’) ar trebui sa raspunda multor cerinte, unele simple altele mai complicate, unele mai importante, altele de decor. Si-am sa-ncep cu cele de baza: frumos , dăştept si cu bani.

Lasand gluma la o parte, ar fi musai sa-l gasesc inteligent, iar eu sa fiu langa el o nestiutoare…sa pot sa intreb orice si sa gaseasca un raspuns. Sa fie puternic, matur si responsabil. Sa fie dur pentru ceilalti si bland pentru mine. Sa ma domine si sa ma contrazica, dar sa stie sa lase de la el cand e cazul. Sa-i placa muzica si moda. Sa rada mult si sa stie sa ma amuze chir si cand refuz. Sa se descurce in orice situatie, sa nu se limiteze la ce ii ofera viata si sa fie romantic. Mda….mie-mi trebuie unul romantic, dar sa nu dea romantismul pe afara, ca ma plictiseste. Dar si cand e romantic, sa stie sa o faca in stil mare, sa ma impresioneze atat de tare incat sa-mi vina sa urlu de fericire. Ambitios, sa creada ca poate muta muntii din loc , sa creada in mine si sa fie un bun ascultator.  Imprevizibil, sarmant, sincer si deschis, dar c-o urma de mister. Nu trebuie sa fie decupat dintr-o revista de moda (desi nu m-as supara), trebuie sa-mi placa mie un mic accesoriu al lui, sa ma atraga felul cum ii sta parul cand se trezeste si zambetul morocanos de dimineata. Ca sa nu fie toate roz, imi place sa ma enerveze uneori, sa ma scoata din sarite si apoi sa stie sa ma calmeze.

In urma aberatiilor mele de mai sus, intelegeti de ce nu e buna indragosteala si de ce nu se incumeta Cupidon sa ma loveasca foarte tare? )

Facebook. Aceasta retea sociala atat de cuprinzatoare, care dincolo de socializarea propriu-zisa, promovare si alte si alte facilitati pe care ni le ofera, poate ajunge pentru unii dintre noi, o adevarata capcana, care ne tine captivi zile la rand cu clickul mereu pe refresh, prinsi in viata asta virtuala, parand a fi ceea ce de fapt nu sunt cu adevarat. Insa….doar pentru cei ce nu stiu sa beneficieze de ce li se ofera si se pierd printre miile de aplicatii si jocuri, raman blocati in trecut si-si vizualizeaza pe-un perete viata lor imaginara, asa cum ar trebui ea sa fie. Pentru noi, ceilalti ( si-n continuare voi vorbi doar in numele meu din vaaaaaaasta mea experienta de viata), facebook este mai mult decat atat.

Trebuie sa recunosc ca intr-un fel, dependenta mea de aceasta retea sociala s-a agravat in ultima perioada, dar inca n-am ajuns in stadiul in care sa fie nevoie de tratament. N-as fi crezut niciodata ca prieteniile din lumea virtuala se pot transpune foarte usor in viata reala. Nu credeam ca explorand printre atatea profile, acceptand atatia prieteni in spatiul virtual ii voi accepta de fapt si in viata reala. Nu generalizez, inca-i mai filtrez, dar spre surprinderea mea, oameni care-mi impartasesc hobby-urile, oameni care de la un like au ajuns la un salut live, pentru acei oameni nu-mi voi trata dependenta.

De ce-am ajuns sa scriu despre asta? Pentru ca deja lumea mea reala este in completarea lumii virtuale. Pentru ca in ultima vreme nu o data mi s-a spus: “te stiu de pe facebook”. Pentru ca nu de putine ori mi s-a intamplat sa socializez virtual si sa primesc un salut real cand ma asteptam mai putin. Pentru ca “daca n-ai facebook, nu existi” si pentru ca o simpla prezentare, urmata de un feisbuc search, poate lega o prietenie, fara niciun moment de penibilitate. Asta doar daca nu esti old-school si inca-ti mai place sa comunici doar cu pana si condeiul.

Am ramas extrem de surprinsa, cand, stand pe malul marii aud un “salut!” in stanga mea. Imi intorc privirea, salut si eu politicos, dar intrebator in acelasi timp. El continua…: “tu esti Loana Vultur, nu?”. Eu inca-mi mai culegeam ochii, nasul, buzele de prin nisip si in incercarea de a-mi reveni din soc si de a-mi aranja o expresie cat de cat omeneasca pe fata, am aprobat pierduta. Omul s-a prezentat, mi-a strans mana si a continuat: “probabil te intrebi de unde te cunosc..”. Eu, nefiind in stare sa port o conversatie prea inteligenta, am aprobat din nou. Raspunsul sau a fost, exact cum va asteptati: “te stiu de pe facebook”.  Si uite asa a inceput o conversatie in spatiul real, intre doi oameni care n-au avut tangente decat online.

Alta intamplare recenta care m-a surprins, s-a petrecut fix vinerea asta la midi. Dansand in lumea mea, simt o mana pe umar. Ma intorc si nu-mi dadeam seama ce se intampla si in ce directie sa ma uit. Un chip pe care nu-l mai vazusem pana atunci, mi-a zis din nou:”te stiu de pe facebook! ti-am vazut pozele. Esti loana…ăăăăăăă Vultur?”. Fix eu eram, doar ca mult prea surprinsa de aceasta abordare. Vreti sa ma credeti sau nu, nu-mi mai amintesc ce am raspuns, stiu doar ca m-a bufnit rasul instant si ca am continuat sa dansez.

Am cunoscut oameni din Bucuresti, care atunci cand vin cu treaba prin Cluj, stiu sa dea un telefon si sa stabilim un loc de intalnire. Am cunoscut, oameni pe care-i stiam din vedere din diferite localuri si care incet-incet au devenit mai mult decat “feisbuc friends”. Incepand cu cei care au aceleasi preferinte muzicale, cu cei care se intalnesc in locurile pe care le frecventeaza, sfarsind cu cei din industria modei, facebook nu a facut altceva decat sa apropie relatiile dintre ei. Si nu-mi puteti spune ca acesta nu-i un atuu.

Plus cate si mai cate metode anti-plictiseala si notificari si RSVP-uri la evenimente cu guest-list, cu tot ce e nevoie de stiut. Cum sa nu ai cont de facebook inca?

Sigur o sa-mi sara-n cap toti indragostitii la citirea titlului, dar ii sfatuiesc sa lectureze pana la final si poate-poate mi-or da dreptate pe alocuri.

Indragosteala nu e buna pentru ca:

-  iesirile cu prietenii nu sunt niciodata ca in vremea “burlaciei”, plus ca se raresc considerabil

- iubitul/iubita va avea intotdeauna ceva de comentat cu privire la cel putin o persoana din grupul tau de prieteni

- gelozia face riduri

- weekendurile tale se vor transforma intr-o serie luuuuuuuuuuunga de seri linistite la film (asa ca stai la film si gandeste-te ce bine se distreaza toti ceilalti in club)

- e obositor sa scrii atatea sms-uri intr-o zi (iar daca nu scrii sms-uri, cu siguranta la un moment dat iti va veni sa-ti inchizi telefonul sa nu mai sune)

- vrei nu vrei, vei fi localizat/a in permanenta pe o harta a GPS-ului si vei fi supusa unor serii lungi de explicatii

-  trebuie sa ai grija mare la formele de salut si sa nu inchizi SEC, chiar daca nu ai niciun chef de povesti

- daca tu nu iesi si celalalt iese, seara ta de stat acasa se transforma intr-un mare semn de intrebare “cu cine? unde? cat sta? cat a baut?…etc etc ”

- daca te suna un amic/a, el/ea nu va intelege ca se poate sa vorbesti si cu altcineva de sex opus la telefon (valabil si invers)

- daca-ti zambeste cineva in autobuz vei sta sa te gandesti de doua ori inainte sa intorci un zambet

- totul se rezuma la voi doi si lesa voastra imaginara si se duce naibii viata sociala

Asadar, eu prefer sa ma tin deoparte si sa nu dau explicatii nimanui. Pentru moment e solutia cea mai buna pe care am gasit-o! Having fun ca la 20 de ani!

In rest, daca nu prezentati aceste simptome, sau daca stiti sa le tratati, indragostiti-va mai des!